Trăiri...
Autor: Paula D
Album: 3
Categorie: Diverse
Suspină sufletul în mine
Isuse dulce după Tine,
După fiinţa-Ţi minunată
Ce n-am văzut-o niciodată..
Doar am simţit a ei prezenţă
Ce mă-nsoţeşte-n permanenţă
Şi-adeseori când sunt căzută,
Să mă ridic din nou m-ajută.
Te cheamă duhul meu, şi dorul
Trezeşte-n mine iar fiorul..
Tânjeşte după-eliberare
De ce-i firesc, şi vrea să zboare..
Îţi aparţin în totul Ţie,
Izvorul meu de bucurie;
Când alţii vor să mă dărâme
Întăritură-mi e-al Tău Nume.
Când nu mai văd nicio scăpare
Tu îmi trimiţi o-ncurajare,
Când lumea-mi dă deşertăciune
Tu Raiu-mi dai prin rugăciune.
Şi plâng atunci de fericire,
Desăvârşita mea iubire;
Îţi mulţumesc că tocmai mie
Îmi dai să gust din Veşnicie.
Când inima-n adânc mă doare
De-atâtea lucruri rele care
Le simt, le văd..Tu-mi dai putere,
Asupra-Ţi iei a mea durere.
În Tine mi-este viitorul,
Chiar de se clatină piciorul,
Tu-ţi ţii-ale Tale legăminte
Şi mă ajuţi să merg 'nainte.
Chiar dacă Ceru-o clipă tace
Şi-încă lumină nu se face,
Eu ştiu că dincolo de stele
Eşti Tu, comoara vieţii mele.
Şi mă veghezi, din înălţime,
De unde îngeri o mulţime
Îţi cântă-ntruna osanale
Lăudând puterea dreptei Tale.
Tu mă conduci la-a Ta păşune
La ape dulci şi-izvoare bune;
Suflare-s din a Ta suflare,
Aştept o Zi de Sărbătoare...
Amin.
31 Mai 2014
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/125560/trairi