Moartea lui Ioan Botezătorul

La un banchet împărătesc,
Unde oamenii chefuiesc,
Irod şi-a invitat prietenii săi,printre care,
Era şi fiica nevestei sale,
O faimoasă dansatoare,
Bineînţeles,foarte sumar îmbrăcată
Şi cam fără morală,
Şi multe alte defecte de caracter,
Pe care,nu le mai punem la socoteală,
Căci am pierde un timp preţios
Şi nu ne-ar fi de niciun folos.

În toiul chefului când,
Împăratul s-a turmentat,
Tocmai atunci,fiica Irodiadei a dansat,
Dansul său cel mai turbat,
Iar împăratului atât de mult i-a plăcut
Încât cu firea de tot s-a pierdut
Şi-a jurat acestei dansatoare,
Ca va primi orice va cere,
Chiar şi jumătate din împărăţie,
Promisiune făcută la o beţie!

Ce să ceară se gândea
Căci nimic nu îi lipsea,
Şi-o-ntrebă pe mama sa,
Dar mama ştia precis ce dorea,
Astfel că o sfătui să ceară,
Capul lui Ioan pe-o farfurie,
Împăratului căzut în beţie!

Se duse fata deci la împărat
Şi astfel a cuvântat:
Prea ilustre împărat,
Prea ne sâcâie profetul,
Cu morala jidovească,
Aş vrea dar ca el să moară
Împăratul să trăiască!
Să-mi aduci pe-o farfurie,
Aş vrea capul lui Ioan,
Asta cer eu împărate,
Şi în plus chiar niciun ban!

Cererea ce l-a-ngrozit,
Din beţie l-a trezit,
Dar pentru că a jurat
Şi a celor ce i-a invitat,
A dat ordin unui soldat
Iar tânărul plin de viaţă,
Fu răpus de un călău,
Dar călăul cel din umbră
A fost împăratul rău!

Fu adus deci de îndată
Capul ce-i înspăimânta,
Iar acum din farfurie
Ochii limpezi îi mustra!
Chiar şi astăzi ne mai mustră,
Ochii sfinţi ce ne privesc,
Ce trăim azi în păcate
Şi de Domnul doar vorbesc!


21.05.2014
Cornel Jigău