1. Aruncă ciocanul și sulița grea, tu, frate, ce știi răstigni,
Pe mulți vrei în coastă mereu a-nțepa; te-oprește, nu mai pironi
Când vrei tu cu ură, în frați să lovești! Oprește-te acuma îți spun,
Căci tu chiar pe Domnul atunci răstignești, nu fi ucigaș pe-al tău drum!

R: Romani sunt și astăzi ce știu răstigni,
Pe frați să-i ucidă și a-i pironi.
Puțini sunt acei care strigă: Destul!
/: Voi, frați, ridicați căzuții din drum :/

2. Aruncă cununa cea plină cu spini, căci aprig vei fi înțepat.
Prin vorbe de-ocară ades o așezi pe frunte la cel întristat,
Când cupa amară mereu o întinzi spre unul micuț, neînsemnat,
Otrava, amarul ce tu îl reverși, de Domnul vei fi lepădat.

3. Cuvinte de-ocară nicicând să arunci spre cel care plânge în necaz,
Să taci mai degrabă decât să vorbești, de nu poți să torni un balsam.
Chemat ești să fii ades un iudeu ce plâns-a atunci cu Isus,
Să fi ca o mamă cu sufletul frânt ce plânge sub cruce arzând.

4. Opriți răstignirea, nu mai condamnați pe cei ce-s căzuți în noroi!
Cu focul iubirii la Domnul strigați, căci El se îndură de noi.
De stați în picioare e marele-I har ce-a fost revărsat peste noi,
Doar Domnul să fie în veci proslăvit, de veacuri e scut pentru noi.