Avea un tată un fecior,
Si tare il iubea.
Un ajutor la Bătrânețe,
De care se mândrea.

Dar vremea a trecut si iată,
Băiatul nu mai e ce-a fost.
Numai necazuri aducea,
Si multe rele fără rost.

Fura de la vecinii pasnici,
Mințea oricând fără rusine.
Trăia o viața depravată,
Si nu-i păsa decât de sine.

Bătrânul era plin de lacrimi,
De multe ori il mai mustra.
Dar toate fără vreun efect.
Căci el făcea doar ce vroia.

Ca un izvor ce nare apă,
este un fiu neascultator.
Si ca un soare ce-i ascuns,
In zorii zilei de un nor.

Se hotărî bătrânul tată,
Atins de-o lacrimă răpusă.
Ca după orice faptă rea,
Să bată câte-un cui in ușă,

Trecură zile, si încă multe,
Până ce fiul a vazut.
Cum usa era toată plină,
De câte cuie sau bătut.

Si cand află toată povestea,
A plâns cu amar de vina lui.
,,O.. Tată vreau să mă indrept,
Când fac un bine, scoți un cui."

Si după fiecare faptă,
Un cui a fost din ușă scos.
Până, n-a rămas niciunul,
Iar fiul a fost, bucuros.

Dar rămâne cu o lecție
Care-l lasă fără glas.
Toate cuiele sunt scoase,
Dar găurile au rămas !

Morala:

Nu poți să faci același lucruri,
Să le repeți zilnic, mereu.
Căci viața ta-i indicatorul,
Al celorlalți spre Dumnezeu.

De M.Horlaci.