Pe stanca
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Bobite de roua
Categorie: Laudă și închinare
PE STANCA
*
În milă Ta, ai coborât la mine în vale,
N-ai disprețuit inima zdrobită și rănită,
M-ai protejat cu iubirea Ta nemărginită,
Şi m-ai ridicat pe stânca vieţii Tale.
Iubirea Ta nemărginită, mi-a dat mântuire,
Cu generozitate, iertarea mi-ai pregătit.
În braţele Tale ocrotitoare m-ai adăpostit,
Stânca mea, tăria mea, dulce nemurire.
Mă urci pe stânca vieţii cu migală,
Speli păcatul în al Tău sânge,
Alini în milă, sufletul ce plânge.
Strălucind noblețea Ta regală.
Jertfa Ta a revărsat inimii mângâiere,
Eşti Turnul meu de scăpare la greu,
Braţul Tău mă protejează mereu,
Îmi alini suferinţele şi orice durere.
Valurile ce se ridică să mă-nghită
Le potoleşti cu glasul Tău mirific,
În braţele Tale, nu mă tem de nimic,
Harul Tău mi-e viaţa neprihănită.
Izbăvitorul meu, stânca vieţii mele,
Obârșie divină de viaţă dătătoare,
Pune-n mine un duh de ascultare,
Cu aripi sfinte să zbor către stele.
Întăritura mea, scutul meu de apărare,
Eşti stânca pe care nimic nu mă atinge,
Cu dragostea Ta tot răul voi învinge,
Biruinţa e a Ta, Tu eşti a mea scăpare.
Dă vedere ochilor din lumina de sus,
Dă-mi înţelepciunea şi chibzuinţa,
Să nu rătăcesc, măreşte-mi credinţa.
Proslăvește-Ţi numele Tău, Iubit Isus.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/125901/pe-stanca