Betesda
Autor: Horlaci Dumitru
Album: Am răsărit
Categorie: Incurajare
După Ioan 5: 1-16.


Intr-un vechi pridvor,
Al lui Solomon.
Era scăldătoare,
Pentru fiecare.
Unde multi veneau,
Ce bolnavi erau;

Orbii, slăbănogii,
Schiopii si leprosi.
Așteptând sa vină,
Înger de lumină,
Care-obisnuia,
Apa a misca;
Iar după plecare,
Primul din ei care,
In apă intra,
Curațit ieșea.

Insă intr-un colț,
Un neputincios.
Aștepta de mult,
Vindecare-n trup.
Fiindcă nu putea,
Repede-a intra.
Si asa treceau,
Zilele fugeau.

Dar veni o zi,
Cand la el veni.
Nu un înger Sfânt,
Pe aripi de vânt.
Ci chiar Salvatorul,
El, Mântuitorul,
Crinul frumusetii,
Si lumina vieții.
Cel care stia,
De povara sa.

,, Scoalăte îți spun,
Omule acum,
Ridica-ți patul tău,
Să știi cine sunt Eu "
Îndată slăbănogul,
S-a ridicat ca snopul.
Căci vindecat a fost,
In numele... Hristos.

Azi ca si in trecut,
Domnul este sfânt.
In El nu-i schimbare,
Sau umbră de mutare.

Doar cere-i si-ți va da,
Din mântuirea Sa.
Uleiul de măslin,
Ce vindecă deplin.
Păcatul omenesc,
Ca si pe cel trupesc.
Ce schimbă inima,
Si viata ta si-a mea.

Dar răbdare multă,
Si-o trăire Sfântă,
Trebuie să ai,
Dacă vrei in rai.
Calea-i scăldătoarea,
Duhul Sfânt salvarea.
Apa e cuvântul,
Iar Isus e Sfântul;
Ce-n mărețul har,
A venit ca dar.
Pentru cine vrea,
Vindecarea Sa.


De M.Horlaci

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/125923/betesda