Slujire
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Incurajare
În braţul Său găseşti scăpare la Cel ce-i Sfânt şi Bun Păstor,
Să te încrezi în El, fii tare, să nu te temi de nici un nor!
Să nu ai teamă, fii puternic! Căci Domnul e de partea ta...
Şi în furtuni şi-n vijelie, pe braţu-I Sfânt te va purta!

Păstrează-ţi inima senină, încrede-te numa-n Isus,
Fii stâncă de granit şi speră în Tatăl tău iubit Isus!
O, nu te-ngrijora creştine, căci soarele se v-arăta,
Iar mâine ziua-i mai frumoasă, rămâi cu El, în mâna Sa!

Să ai deplina siguranţă că Cel ce-i viu, va şi lucra,
Iar, cum de crini, ştii... are grijă şi tu rămâi în grija Sa!
Adună pacea Lui în tine şi stai de vorbă cu Isus
Şi nu uita că Domnul face tot ce-a promis, aşa a spus!

Dacă depinzi mereu în toate, de braţu-I Sfânt Ocrotitor,
Vei reuşi întotdeauna, să stai veghind şi- ascultător!
Să nu ai teamă, stai pe Cale, priveşte sus, numai în sus
Şi nu uita de bunătatea, ce-a curs la crucea Lui Isus...

Să fii o bună mărturie, să spui la toţi cât te-a iubit,
Acel ce-i Domn şi e Scăpare, Acel ce-i Regele dorit!
Să ai victorie-n orice clipă, să Îl iubeşti pe Dumnezeu,
Să te încrezi în El, statornic, să Îl slujeşti cu drag mereu!

Să nu te temi! Căci Domnul Păcii ţi-e Pavăză în ceasul greu,
Dar stai veghind, în armonie, cu Cel Preasfânt, Regele tău!
Urechea ta fie deschisă la-l Său Cuvânt mângâietor, iar
Inima mereu voioasă, iubind pe Domnul cu mult dor!

În mâna Sa cea minunată, în Braţul Sfânt de Bun Păstor,
Să nu te temi, nicicând creştine, cu El vei fi biruitor!
Credinţa-i puntea ce ne leagă, de Cel ce-i Sfânt şi cerul Său,
Veghind să stăm în aşteptare şi să-L iubim pe Dumnezeu!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/126014/slujire