1. Fiule, pentru mântuirea ta m-am pogorât EU din cer, M-am îmbrăcat în haina sărăciei omeneşti şi am purtat toate suferinţele tale, nu din silă, ci din dragoste pentru ca tu să înveţi răbdarea şi să suferi cu curaj nezguduit relele timpului de acum. De la ceasul naşterii şi pâna la moartea pe cruce, EU nu-am fost fără durere. Am trăit în cea mai mare lipsă de lucrurile lumii, multe cârtiri împotrivă-Mi am auzit, am răbdat cu blândeţe batjocurile şi ocările, pentru binefaceri, am primit nemulţumiri, pentru minuni, blesteme, pentru învăţături, cârtiri.
2. Doamne, fiindcă în toată viaţa TA ai fost aşa de răbdător, împlinind până la capăt toate câte Ţi-a poruncit Tatăl Tău, se cuvine ca şi eu să sufăr cu răbdare, după pilda TA, să port greutatea acestei vieţi trecătoare, cât vei voi TU. Căci deşi viaţa aceasta mi se pare o povară, totuşi, prin harul Tău, ea-mi este foarte mult uşurată, şi prin pilda TA şi prin aducerea-aminte de cei sfinţi ai TĂI, ea ajunge uşoară, chiar pentru cei slabi. De când ai fost TU pe pământ, au început să curgă multe izvoare de mângâiere care în Legea Veche erau astupate când porţile cerului erau încuiate, calea către cer era întunecată şi puţini căutau Împărăţia Cerurilor. Nici cei drepţi, care au adormit în nădejdea mântuirii, n-au putut să intre în Împărăţia Cerurilor înainte de patima TA, prin care s-a şters vina păcatelor lor.
3. O, cum să-Ţi mulţumesc că Te-ai îndurat să-mi arăţi mie şi tuturor celor ce cred în TINE calea cea dreaptă şi bună care duce în Împărăţia TA cea Veşnică! Viaţa TA este calea noastră, şi, urmând răbdării TALE, ajungem la liman şi venim la TINE, care eşti cununa noastră. Dacă n-ai fi mers TU înaintea noastră şi nu ne-ai fi învăţat, cine s-ar fi gândit să TE urmeze? Vai! Câţi n-ar rămânea în urmă foarte departe, dacă n-ar avea înaintea ochilor lor pilda TA strălucită! Dacă acum, după atâtea minuni şi învăţături ale TALE, suntem aşa de reci, cum am fi fost dacă n-am avea atâta lumină ca să-Ţi urmăm?