De ce-ai schimbat Lumina pe-ntuneric,
Și dragostea-I pe tot ce-n lume e murdar?
De ce ai părăsit Cărarea,
Ce te făcea bogat și preaiubit în har?

De ce ai aruncat la ''coșul lumii'',
Bucate-alese și gustoase,
Și stai în sărăcia grea a humei,
mâncând din ea ... pe săturate?

De ce te-ntreci în fapte de rușine,
Când tu ai petrecut cu El, atâtea bucurii,
Adu-ți aminte !Cum te-nvăța la lucrurile sfinte,
Stăteai în rugi până în nopți târzii..

Cum de-ai pierdut a Lui sfântă Cărare,
Și-acuma stai în soarele cel arzător,
Al lumii ce te-mbracă în rușine,
Uitând căci Domnului de tine... Îi e dor?

De ce arunci a Sa iubire sfântă
Și umpli cluburi, baruri, cu viața ce o ai în tine,
Când Domnul Sfânt, El te-a creat?
Să-I fii un vas curat, nu unul de rușine?

Priveste-te-năuntru și vezi cât ești de păgubit!
De dar și rodul Duhului slăvit,
Ce ''uscătură ''porți și ce rușine,
Uitând de Calea care duce la infinit de bine!

Opreste-te! Gândeste-te și scapă-te de tine!
Te-aşteaptă: Tatăl, Fiul și Duhul slavei sfinte!
Să ieși din rătăcire, să-I fii copil ascultător, cuminte,
Să fii măcar așa cum tu erai-nainte!