Şi ce ai auzit de la mine...

„Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” 2 Timotei 2:1-2

Trăim vremurile când veştile circulă mai repede decât viteza sunetului. La interval doar de câteva minute, ştiri noi sunt răspândite pe toată faţa pământului. S-au construit sisteme de comunicaţie dintre cele mai moderne care să ajute la răspândirea ştirilor.

Tehnologia modernă răpeşte tot mai mult timp omului de rând. Chiar când călătoreşti în maşină, în autobuz, sau singur pe stradă eşti deranjat de sunetul strident al telefonului. În fiecare dimineaţă pe paginile ziarelor apar articole scrise cu litere mari care redau amănunţit evenimentele mai importante din lume. Nu de puţine ori găseşti în ziare, reviste sau cărţi informaţii despre faptele unor persoane care au murit de mult dar care au avut o influenţă importantă în viaţa unor oameni, asupra unor biserici, a unor comunităţi sau chiar asupra unor naţiuni.

Fiecare din noi ne bucurăm atunci când auzim sau citim lucruri bune despre cineva dar ne întristăm foarte mult când aflăm sau citim lucruri rele despre acea persoană. Uneori aceste povestiri sau informaţii pot schimba viaţa unei persoane, pot lăsa în urmă răni adânci care cu greu se vindecă. Nu poţi uita niciodată ziua când te-ai născut, ziua când ai mers la şcoală, ziua când ţi-ai predat viaţa Domnului Isus, ziua de căsătorie şi alte zile importante dar cu atât mai greu poţi uita persoanele care au avut cea mai mare influenţă în viaţa ta.

Puţini oameni îşi dau seama de importanţa amprentelor lăsate în urmă pe mânerul uşii, pe uşa maşinii, pe cana de cafea sau pe viaţa cuiva.

Amprentele degetelor de la mână au fost folosite pentru prima dată într-un proces public în anul 1891 în Argentina când Francisca Rojas şi-a omorât 2 dintre copiii ei după care şi-a cauzat câteva răni la gât sub motivul că a fost atacată de un criminal. Ea a încercat să-şi ascundă fapta dând vina pe un vecin cu numele de Velasquez. Tot în acea perioadă un ofiţer de poliţie din acea ţară cu numele de Juan Vucetich experimenta sistemul de aplicare a amprentelor în cazurile de criminalistică. El a reuşit să demonstreze judecătorului că amprentele de pe mânerul uşii de la locul crimei se potriveau cu amprentele de la degetele lui Francisca Rojas. Prin această metodă nouă, Francisca Rojas a fost condamnată pentru faptele ei josnice. Fără să-şi dea seama ea a lăsat în urmă aceste amprete mici care au costat-o foarte scump.

Astăzi amprentele degetelor de la mână se folosesc pe scară mondială pentru indentificarea persoanelor. Fiecare persoană în parte îşi lasă în urmă o amprentă sau un semn pe unde trece.

În rândurile care urmează vreau să vorbesc despre un alt fel de amprente sau semne pe care fiecare din noi le lăsăm în urma noastră. Cele mai concludente amprente pe care fiecare dintre noi le lăsăm în urmă sunt cele din familie, în special asupra copiilor noştri şi apoi cele de la locul de muncă, de la biserică şi din societatea în care trăim.

Un exemplu elocvent de amprente demne de urmat sunt cele lăsate de misionarul Canadian John Geddie care în anul 1848 a plecat ca misionar pe o insulă locuită doar de canibali unde a găsit doar violenţă şi ură. După 24 de ani de muncă şi jertfă misionarul moare iar prieteni au confecţionat o plăcuţă comemorativă pe care au pus-o pe zidurile bisericii înfiinţate de el. Pe acestă plăcuţă scria: „În amintirea lui John Geddie.... Când el a ajuns pe această insulă în anul 1848, nu era nici un creştin aici dar când a plecat în anul 1872 pe insulă nu mai era nici un fel de ură.”

Poate că nici unul dintre noi nu vom putea să convertim viaţa unei întregi insule sau a unui sat întreg sau a comunei în care locuim, dar fără să ne dăm seama vom lăsa amprente puternice în multe vieţi omeneşti.

Întrebarea care trebuie să ne-o punem fiecare este „Ce fel de amprente lăsăm în urma noastră în famile sau în societate?” sau  „Ce aud copiii noştri despre noi”?

Ruth Graham soţia marelui evanghelist american Billy Graham îşi amintea cu multă plăcere de părinţi ei care au fost misionari în China. Ea spunea că în fiecare dimineaţă când se scula îl găsea pe tatăl ei citind Cuvântul Scripturii. Mama ei de asemenea nu scăpa nici o seară fără să citească din Sfânta Scriptură. Astfel amprenta citirii cuvântului lui Dumnezeu s-a aşezat ca o pecete pe întreaga viaţă a lui Ruth Graham care la rândul ei a influenţat multe alte persoane.

Să ne amintim de asemenea de Anania şi Safira care după ce şi-au vândut moşioara au hotărât să pună deoparte o sumă de bani iar restul l-au depus la picioarele apostolilor. Plin de Duhul Sfânt Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? (...) N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 5:3-4) Oare cine i-a învăţat pe Anania şi Safira să mintă? Nu puteau ei să spună adevărul?

Au trecut de-atunci sute de ani dar amprenta lui Anania şi Safira a rămas pe multe suflete. Obiceiul necinstei s-a transmis peste generaţi şi generaţii. În scrierile sale Platon spunea: „Noi iertăm cu uşurinţă un copil căruia îi este frică de întuneric; dar cea mai mare tragedie a vieţii este când omul se teme de lumină.”

Doamne ajută-ne să lăsăm în urma noastră numai amprenta adevărului şi al corectitudini!

Îmi aduc şi astăzi aminte de ziua când Marius Cornea, un copil de la Orfelinatul din Suceava a ajuns pe masa de operaţie şi înainte de-a fi operat a cerut permisiunea doctorului să se roage. Cineva şi-a pus amprenta rugăciuni peste sufletul acelui copil. Astăzi când timpul de rugăciune din familie şi biserica este aproape inexistent avem nevoie de oameni ca Ilie care să creadă în puterea rugăciunii şi să transmită această amprentă la generaţia tânără. Este nevoie şi astăzi de oameni ai rugăciunii ca şi John Knox despre care Regina Maria a Scoţiei spunea că îi este mai frică de rugăciunile lui John Knox decât de 10 000 de soldaţi.

Citim pe paginile Scripturi despre bătrânul Pavel care cu multă ardoare îl sfătuia pe tânărul Timotei şi îi spunea: „...ce ai auzit de la mine, în faţa multor neamuri, încredinţează la oameni de încredere...”

Am stat şi m-am gândit oare ce a auzit Timotei de la Pavel? Ce fel de amprente şi-a pus viaţa lui pe sufletul acestui tânăr? Cred că cea mai grăitoare amprentă pe care şi-a lăsat-o Pavel a fost râvna lui pentru Evanghelia Domnului Isus Hristos. El spunea: „Ci în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine.” (2 Cor. 6:4-8)

Puţini sunt cei care au o râvnă pentru Evanghelia Domnului Isus aşa cum a avut-o Pavel. Doamne adu zile de învioare şi pune-ţi din nou amprenta Duhului Sfânt peste cât mai multe suflete ca să aibă curajul să vestească cu putere Cuvântul Scripturi şi-n vermuri ca acestea.

Din punct de vedere spiritual trăim vremuri grele când stăpânul întunericului încearcă să influenţeze pe cât mai mulţi oameni. Lumea modernă de azi i-a pus la dispoziţie aparatura nercesară. Actele de terorism sunt plaga societăţi din secolul al XXI-lea. Virusul infectat al televizorului a otrăvit mintea fragedă a multor copii şi adulţi. Dorinţa după putere şi bani, după sânge şi ură a schimbat înfăţişarea multor ţări.

Este nevoie acum de-o bunică ca Lois, de-o mamă ca Eunice, de-un Evanghelist ca şi Pavel care să-şi pună amprenta Sfintelor Scripturi peste noua generaţie.

În încheire, cu ochii scăldaţi în lacrimi aş vrea să vă spun şi eu iubiţi cititori: „Întăriţi-vă în harul care este în Hristos Isus. Şi ce aţi auzit de la mine încredinţa-ţi mai departe la oameni de încredere cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Fiţi buni ostaşi în armata lui Hristos.”

Gicu Cotlet

Iunie 25/2014

Ohio, USA