Nu suntem ca Barac, viteji
Autor: Pavel Mariana Florica
Album: Norul de martori
Categorie: Diverse
Nu suntem ca Barac, viteji
Judecat.4,5
Evreii iar îl supărară
Pe Domnul, căci se închinară
La Astarteea şi Baal
Şi Dumnezeu trimise-un val
De chinuri şi de suferinţă
Văzând că nu mai au credinţă.
Ajuns-au robii lui Iabin,
Un împărat rău şi păgân
Ce-i subjugase fără milă
De douăzeci de ani de zile.
Din nou la Domnul au strigat
Şi Dumnezeu i-a ascultat.
Pe la urechea tuturora
Ajunse vestea că Debora,
Proorociţa din Betel,
Judecatoare-n Israel,
Trimis-a lui Barac solie
Că Domnu-l cheamă, ca să fie
Peste oştiri conducător
Şi să-şi adune un popor,
Vreo zece mii de-oşteni de frunte.
Cu ei să urce sus pe munte
Căci Domnu-n mână i-l va da
Pe-acel Iabin, ce-i asuprea.
Era o mare tulburare
În Israel, că fiecare
Cu multă teamă vieţuia
C-acest Iabin, care-i robea,
Avea care de luptă multe
Şi mii de-oşteni ce ştiu să lupte.
Tot Israelul se temea
Că lupta n-o vor câştiga..
“Eu cred în spusele divine”,
Zise Barac, “dar fără tine,
În luptă nu m-oi avânta
Decât de-mi eşti alăturea,
Căci ştiu că Domnul e cu tine,
De-aceea, vreau să mergi cu mine”,
Deborei i-a trimis răspuns
Şi ea în lupta grea s-a dus,
C-avea nădejde şi credinţă
Şi-avură mare biruinţă
Căci Domnul i-a călăuzit
Şi din Tabor s-au repezit
Peste oştirile barbare
Şi le-au distrus, cu tot cu care.
Chiar pe Iabin l-au nimicit
Aşa cum a fost proorocit
Iar generalul lui de-armată
A fost ucis în somn, de-o fată
Care-i iubea mult pe evrei
Căci locuise printre ei.
Dup-o victorie-aşa mare
Cantară Domnului cântare
De laudă şi mulţumiri
Cu tot poporul, cu oştiri
Şi cu Barac şi cu Debora
Căci Domnul le-a dat tuturora
Zi de victorie şi har
Şi i-a scăpat din jug amar.
E mare binecuvântare
Să vieţuieşti în ascultare
De Domnul, de cuvântul Lui,
Nu de trufia eu-lui.
Barac, deşi viteaz în lupte,
Nu s-a sfiit deloc s-asculte
Cuvântul Domnului de sus
Chiar dac-acesta i-a fost spus
De-o proorociţă, de-o femeie.
A acceptat acea idée
Ce Dumnezeu i-o insufla
Şi-n luptă n-a mers fără ea.
Căci Dumnezeu când vrea, vorbeşte
Prin orice om ce se smereşte.
Azi, ne-nchinăm şi noi aici,
Doamne, chiar dacă suntem mici.
Nu suntem ca Barac, viteji,
Dar vrem a fi-n credinţă treji
Şi-ascultători de voia Ta
Ce ne-o arată Biblia.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/126805/nu-suntem-ca-barac-viteji