Mare e ogorul Tău!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Calea iertarii
Categorie: Slujire
Mare e ogorul Tău!


Cu trudă și cu iubire
În ogorul Tău muncesc,
Tuturor le dau de știre
Despre Tine, le vorbesc,

Vestea bună toți s-o știe
Despre ea, vorbesc mereu
Și de a Ta Împărăție
Despre Tine, Domnul meu!

N-am termeni de comparare
Tu ești unic, absolut
Și ești plin de îndurare
Tu ești stânca mea, ești scut

Tu ești Tatăl veșniciei
Pe toate le-ai întocmit,
Ești izvorul bucuriei
Pentru mine Te-ai jertfit

Pace-n suflet eu primesc
Dacă Tu mă însoțești
Simt mai mult, că Te iubesc
Căci de rele mă ferești

Umple-mă cu Duhul Sfânt
Iubit, Împărat ceresc,
Să împlinesc al Tău Cuvânt
În credința, ca să cresc

S-ajung să fiu o lumină
Pentru cei din jurul meu
Inima să-mi fie bună
Și să Te slujesc, mereu

Credincios față de Tine
Orice mi s-ar întâmpla
Pe toate să le fac bine
După cum e voia Ta!

Dă-mi putere, înțelepciune
Ca să pot mult să muncesc,
Să fac numai fapte bune
Tot ce-i scris, să împlinesc

Mare e ogorul Tău
Doamne, să mă învrednicești
Vreau să Te slujesc mereu
Iar Tu, să mă ocrotești!

Amin

Câmpia Turzii, 1 iulie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/126875/mare-e-ogorul-tau