ÎN PRAGUL UNEI SERI DE VARĂ

Sufletu-mi se liniștește
Când e-atins de-un tainic val
Știu că Cerul îmi vorbește
Să vâslesc spre ideal.

După vremea frământării
Când cu zbucium mă hrăneam
Iată ceasu-nviorării
Stau sub înfloritul ram.

Cânt de greier în livadă
E cadoul cel ceresc
Ochii mei doresc să vadă
Peisaj dumnezeiesc.

Dau târcoale păsărele
Cu penajul colorat
‘Nalță triluri către stele
Sunt de-a dreptul fermecat!

Raze lungi din veșnicie
Mă ajută să privesc
Nu la rădăcini din glie
Ci la sori ce strălucesc.

Se așează lin tăcerea
Peste seara ce-a venit
Se calmează și durerea
Sufletului ostenit.

Toată ființa e cuplată
Cu acele stări din Rai
Se-ngrijește sfântul Tată
Și de pământescul trai.

Știu că somnul va fi dulce
Legănat de-un Braț plăpând
Și că ”mâine”-mi va aduce
Vești de la Păstorul Blând.

George Cornici/3 Iulie, 2014