Proverbe 26:22 „Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.”

Oare de ce aceste cuvinte merg direct la inimă de multe ori? Pentru că, cel care cleveteşte dă senzaţia că ar spune un mare secret, un lucru pe care nu-l ştie nimeni. Defăimătorul îşi îmbracă cuvintele într-o aură de mister, de taină, ca să fie mai credibil şi să te facă mai curios. Pe de altă parte, defăimătorul îşi alege omul căruia îi vorbeşte, de obicei pe cel care ştie el că nu-l prea agrează pe cel pe care vrea să îl defăimeze. Când nu agreezi pe cineva, accepţi cu uşurinţă o vorbă rea despre el, te bucuri când o auzi şi o duci mai departe după ce măreşti şi tu minciuna un pic. Uneori nici nu te interesează dacă bârfa aceea este adevărată sau nu, ai prins zvonul şi dai prăjitura minciunii mai departe otrăvind şi pe alţii. Tu om care vrei viaţa veşnică lângă D-zeu, în Rai, ai grijă ce şoapte crezi şi ai grijă ce vorbe duci mai departe. Duhul lui Cristos nu defaimă oamenii pentru greşelile lor, ci mai degrabă îi mustră după Adevăr să se îndrepte. Fiecare credincios care cade este o pierdere, asemeni unui soldat care moare pe câmpul de luptă. Dacă este rănit, nu-l împuşca cu bârfa ta, ci ia-l în spinare şi du-l la medic, du-l la Domnul Isus prin rugăciune şi prin ajutorul de care are nevoie. După cum legile multor ţări îi pedepsesc pe defăimători, tot la fel fac şi legile cerului. Un lucru este clar, şi anume că defăimătorii vor fi aruncaţi de la faţa lui D-zeu în iadul veşnic, după cum spune şi apostolul Pavel în 1 Cor. 6: 9-11: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”