Traia odata nu demult
O fata de imparat
Locuia cu familia
Intr-un frumos palat

Fetita aceasta avea o ruda
Nu foarte indepartata
Traia in alta cetate
Si din cand in cand venea sa o vada


De cate ori avea ocazia
Ii vorbea de Dumnezeu
Caci demult timp ea iesise
Din palat din neamul sau

A plecat inca de mica
Sa-l urmeze pe Isus
A lasat mama si tata
Si dupa El ea s-a dus

Din tot neamul imparatesc
Doar ea se pocaise
Ceilalti erau prea mandri
Sa iese din a lor lume

Multe lacrimi ea varsa
Si Domnului se ruga
Ca toata familia sa
Sa-l primeasca pe El candva

Iata ca in vizita ei
La palatul imparatesc
Femeia gaseste cu cale
Sa-l marturiseasca pe El

Dar micuta imparateasa
Asculta mereu cu drag
Si atat de mult ii placea
Cand de Domnul se vorbea

Crescand micuta imparateasa
Se temea sa faca rau
Si atunci cand pacatuia
Se gandea la Dumnezeu

Noapea ea i se inchina
Rugile El le implinea
Credinta i se marea
Cand vedea ca El lucra

Dar la nimeni nu spunea
Caci rusine ii era
Doar doi,trei din cetatea sa
Pe Isus il urma

Cu toate ca imparateasa
Legea toata o cunostea
Nu-l primea pe Dumnezeu
Si continua sa umble in rau

Acolo in cetate
Era o mica adunare
Si intr-o seara
Merse si imparateasa

S-a asezat pe un scaunel
Si cu atentie asculta
La omul ce era in fata
Si despre Isus vorbea

Pe obraz lacrimi curgeau
Si Domnul o cerceta
Atunci a recunoscut
Ca viata ei nu are scut

Si din seara aceea l-a luat
Pe Isus ca imparat
S-a coborat din eul sau
Slujindu-l pe Dumnezeu

Ii parea rau c-a respins
Dragostea Lui de nedescris
Si juramant atunci a luat
Ca ii va sluji neancetat

Auzit atunci palatul
Ce imprateasa facu
Dar ei nu au alungat-o
Pentru ca El asa vru

Dupa ani si ani trecuti
Tot palatul s-a pocait
Si acum toti slujesc cu drag
Celui ce este in veci imparat