Sufletul - arca mea vie
Tot adună câte-oleacă
Frumusețea-n poezie
În omiteri să nu treacă.

A deschis poarta privirea
Și portițele urechea
Ca să intre-ndrăgostirea
Cu perechea, cu perechea.

Din câmpie și din munte
Bucuria și norocul
Au în inima mea punte
Își găsesc în viață-mi locul.

De pe orice frunzuliță
Din petale și stamine
Se adaugă-n Credință
Strălucirile Luminii.

Triluri azurii înalte,
Muzici în frunziș compuse
Au unde sălaș să-și cate
De uitări să fie-ascunse.

Alerg harnic fiecărui
Să-i găsesc spațiu și stare
Și mă stărui, și mă stărui
Să cuprind întreaga zare.

Uneori prind prin unghere
Vreun amar care mă-ncearcă
Și-l arunc din răsputere
Să nu aibă loc în arcă.

Înălțându-se-n Cuvântul
Ce-a zidit lumea frumoasă
Să își lepede urâtul
Ca să-l pot primi acasă.