"Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu." (Galateni 4:7)

Tu nu mai eşti un rob, ci fiu, eşti fiu de Rege,
De ce alergi grăbit spre roşcove şi porci
Când, Tatăl îţi oferă beşugul Pâinii Vieţii
Şi te aşteaptă, încă, în drum să te întorci?...

Prin lemnul Crucii fost-ai salvat din întuneric,
Murdar şi plin de zdrenţe, acas-ai fost primit,
Dar, vai, de ce ţi-e gândul spre-a lumii vechi gunoaie
Sub care ai zăcut, cândva, rob în Egipt?...

Ai fost iertat, dar, totuşi, ţi-e viaţa-mpovărată
De patima murdară şi gândul tău pătat,
De ce trăieşti, tu, oare, de parcă niciodată
Păcatul tău n-a fost de Tatăl Sfânt iertat?...

Tu poţi să nu mai mori, de ce ţi-alegi pieirea
Tot refuzând iertarea prin Harul oferit?
Căci Dumnezeu te-aşteaptă şi încă-n îndurare
Te cheamă la-mpăcare, copile preaiubit...

Tu Numele Îi porţi, oriunde-ai fi în lume
De ce trăieşti orfan, robit de frământări?
Căci fraţii tăi de-acasă mai au belşug de Pâine
Iar tu tot pribegeşti ca fiu risipitor?...

De-ai şti cât Sânge-a curs spre a-ţi plăti desfrâul
Şi vina neascultării purtată la Calvar,
Ai mai trăi tu, oare, de parcă niciodată,
Pentru trecutul greu nu s-a plătit amar?...

Nu-i vina ta prea mare,-a-L împiedica să ierte
Ci necredinţa oarbă în care te-ai închis,
De ce nu vezi tu Mâna străpunsă pentru Tine
Ce îţi oferă şansa primirii-n Paradis?...

Amin