OMUL…

Dumnezeu e Suveranul,
Creatorul absolut,
Tot El e și Ziditorul,
Căci El lumea a-ntocmit!

Tot ce astăzi ne-nconjoară,
Pomi, pădure, văi, livezi,
Ape, codrii, munți, izvoare,
Și mulțime de cirezi!

Lumea-ntreagă a creat-o,
După-asemănarea Sa,
Prin puterea Lui cea mare,
Și nemărginirea Sa!

Dumnezeu e necuprinsul,
Cel Dintâi, de-a pururi viu,
E Stăpânul, Nepătrunsul,
Fără El totu-i pustiu!

Prin Cuvânt a creat marea,
Cerul, raiul din Eden,
El e Domnul, Savaot-ul,
Dumnezeul nost’ etern!

A zidit tot Universul,
Galaxiile întregi,
Și apoi, a creat Omul,
Dându-i duh și-un suflet viu.

Omul, cel mai scump din toate,
Făurit de Dumnezeu,
Modelat din lut, țărână,
Semănând chipului Său!

"Om să facem!" A zis Tatăl,
În a șasea zi de lucru,
"Om, cu-asemănarea noastră,
Cu grai, cuget și gândire!"

Tot ce astăzi ne-nconjoară,
Prin Cuvânt s-a-nfăptuit,
Însă omul... muritorul,
De-a Sa mână-a fost făcut!

Domnul l-a creat, Stăpânul!
Suflându-i în nări viață,
El a pus în om iubire,
Rațiune, puritate...

L-a-nzestrat cu-nțelepciune,
Cu gândire, sentimente,
Cu discernământ și milă,
Și cu țelurile sfinte!

Tot ce-avea mai bun Stăpânul,
El a pus în om: Iubirea!
Ca să semene cu Domnul,
Cu Mărețul, Nemurirea!

L-a creat cu mâna-I sfântă,
Ce nicicând nu obosește,
Mâna mare și slăvită,
Cu care binecuvântă!

Nimic nu a fost vreodată,
Mai de preț, iubit de Domnul,
Nimic nu a fost... doar unul:
Și acela este Omul!

Omule ce-n ‘astă lume,
Rătăcești neștiutor,
Știi tu cine-I Creatorul?
Cine-I Tatăl tău, tu știi?

Cine te-a adus pe lume,
Și ți-a dat un suflet viu?
Știi tu cine te iubește
Și te vrea al Lui să fii?

Dumnezeu îți este Tatăl,
Dumnezeu îți este scut,
Dumnezeu îți este totul,
Prin El, tu ești al Său fiu.

Nu este alt rang în lume,
Mai măreț și mai sublim,
Decât să te cheme Domnul:
Tu ești al Meu iubit fiu.

Omule... îți spune Tata,
Pentru tine-am dat orice,
Ca să te salvez pe tine,
Mi-am jertfit și propriul Fiu.

Pe Isus L-am dat pe cruce,
Ca să moară răstignit,
Ca să sufere ocara,
Căci pe tine te-am iubit!

De ce rătăcești acuma,
Și nu Mă mai recunoști,
De ce fugi mereu departe,
Și nu vrei să Mă mai vezi?

Omule... creat-am totul,
Raiul, sfântul Paradis,
Pentru tine, pentru tine,
Dar tu... pe Mine mă vezi?

Eu sunt Cel ce-ntotdeauna,
Ți-am vegheat la căpătâi,
Te-am păzit și-am fost cu tine,
Chiar de tu nu Mă mai știi...

Eu ți-am dat auz, vedere,
Simțuri, gânduri, și doresc,
Ca să te încrezi în Mine,
Că-ntr-o zi ai să Mă vezi!

Omule... te vreau de-a-ntregul,
Căci pe tine te iubesc!
Te aștept dintotdeauna,
Să te-ntorci la Min’, mă crezi?
Vreau să îți dau fericirea
După care tu tânjești
Vreau să îți dau nemurirea
Spune-mi dragul Meu… accepți??

Eu te-am căutat într-una
Și-am bătut la ușa ta
Dar tu, M-ai lăsat afară
Astăzi, iar mă vei lăsa???

Nu-ncetez ca să te caut,
Nu-ncetez să te iubesc,
Căci dragostea Mea e mare,
Tu, copilul meu, nu vezi??

Cine crezi c-a fost cu tine,
Când ai fost descurajat?
Cine ți-a adus salvarea,
Când mereu era să cazi?

Cine te-a chemat pe nume,
Când erai ne-ajutorat?
Oare nu Eu, Dumnezeul,
Care te-am creat???

Vino-acum copile dragă,
Vin’ la Tatăl tău!
Nu mai zăbovi deloc,
Vin’ la Dumnezeu!

Nu mai amâna deloc,
Poate niciodată,
Mâna Lui la ușa ta,
N-are să mai bată!

Și căi-te-vei atunci,
Și vei plânge-amarnic,
Dar... va fi chiar prea târziu...
Astăzi... vino astăzi!!!

Prin Isus Cel răstignit,
Poți primi degrabă,
Mântuirea, și în dar,
Fără nicio plată!

Spală-te-n sângele Său,
Curăță-ți veșmântul,
Haide-acum la Dumnezeu,
Să nu-ți vezi mormântul!

El te-așteaptă ca să vii,
Cu lacrimi pe față,
Dar de vii acum la El,
Tu vei primi viață!

Te va strânge la-l Său piept,
Iubitor și dulce,
Și-atunci, bucuros vei fi,
Fericit vei plânge!

Pentru tine-a pregătit,
Sus în veșnicie,
Bucurii de nedescris,
Și neprihănire!

Nu mai amâna acum,
Haide, vin’ la Domnul,
Omule... grăbește-te!
Vin la Salvatorul!