Puterea Rugăciunii
Iacov 5:13-18
,,Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă! Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.” (Iacov 5:13-18)
Există cel puţin câteva motive, care m-au determinat, în ultima vreme, să reflectez mai mult asupra subiectului: ,,Puterea rugăciunii”. În primul rând, datorită lipsei de putere şi de impact a bisericii de astăzi, în demersul ei de a lărgi Împărăţia lui Dumnezeu, în această lume. Deşi dispunem de o bază de resurse mai bogată ca în oricare altă generaţie, deşi muncim mult, cu toate acestea, rezultatele sunt mult prea modeste, în comparaţie cu efortul depus. În al doilea rând, datorită faptului că rugăciunea nu se găseşte printre priorităţile creştinului modern. Stilul de viaţă foarte pragmatic al societăţii contemporane, puhoiul de activităţi, în care trebuie să ne implicăm spre a putea supravieţui, ritmul galopant la care trebuie să ne adaptăm pentru a face faţă tuturor provocărilor vieţii, toate acestea cer tribut de la timpul rugăciunii. În al treilea rând, datorită experienţelor personale, pe care le-am avut în ultima vreme, în rugăciune. Am gustat un crâmpei din: lupta rugăciunii, agonia rugăciunii, puterea rugăciunii, părtăşia rugăciunii şi biruinţa rugăciunii. Aceste experienţe au reprezentat pentru mine o provocare, pentru a mă implica mai mult în acest domeniu. Astfel că, după o perioadă în care am văzut puterea rugăciunii, în ce priveşte curăţirea bisericii, ne-am dedicat, împreună cu biserica, luptei în rugăciune, pentru câştigarea de suflete nemântuite, cu prioritate, a celor din familiile noastre.
Biblia vorbeşte despre rugăciune, ca despre o armă foarte puternică, în lupta spirituală, pentru mântuirea sufletelor noastre, cât şi a celor din jurul nostru. Este adevărat că nu orice rugăciune are putere, şi nu oricine se roagă va fi ascultat. Rugăciunea plină de putere, este rugăciunea făcută doar de către o anumită categorie de oameni, şi doar într-un anume fel. Cei care nu vor să piardă timpul de pomană, stând pe genunchi sau în picioare, borborosind nişte cuvinte frumoase dar goale, vor fi preocupaţi să cunoască şi să aplice condiţiile rugăciunii pline de putere. Printre aceştia mă număr şi eu, iar dacă mai sunt şi alţii la fel ca mine, acest mesaj biblic este şi pentru ei.
Aşadar, în cele ce urmează, pe baza textului biblic citat, aş dori să descoperim împreună câteva din condiţiile rugăciunii pline de putere.
1. Rugăciunea plină de putere este rugăciunea făcută de către omul neprihănit.
Orbul vindecat de către Domnul Isus ştia foarte bine că: ,,Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.” (Ioan 9:31) Autorul psalmului 66, deasemenea, se cerceta spunând: ,,Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Ps.66:18) Mesajul Domnului Isus, în această privinţă, era foarte limpede: ,,Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15:7) În textul nostru, Iacov subliniază foarte clar că: ,,Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit “ Cât despre cei care nu sunt neprihăniţi, singura rugăciune pe care Dumnezeu le-o ascultă este rugăciunea de pocăinţă. Acesta este serviciul de urgenţă al cerului, deschis oricărui muritor, însă ascultarea celorlaltor rugăciuni este pentru cei neprihăniţi.
Dar ce înseamnă a fi neprihănit? Pentru că neprihănirea este unul din cele mai vaste subiecte ale Scripturii, ne vom rezuma doar la informaţiile textului nostru, cu privire la acest subiect.
În primul rând, a fi neprihănit înseamnă să-ţi rezolvi în mod biblic problema păcatului. Omul neprihănit, nu este neapărat omul care nu mai păcătuieşte niciodată, că dacă ar fi aşa, atunci puterea rugăciunii nu ar fi pentru noi. Omul neprihănit este omul care se pocăieşte mereu de păcat. Pocăinţa este atitudinea sa, de fiecare zi. Cuvântul despre puterea rugăciunii, se află în acelaşi verset cu cerinţa de a ne mărturisi păcatele, şi cu condiţia de a fi neprihănit. Nu insistăm prea mult asupra aspectelor tehnice, legat de modul în care trebuie făcută mărturisirea păcatelor, dar aceasta este o condiţie a neprihănirii. Pe măsură ce creştem în umblarea noastră cu Dumnezeu, Duhul Sfânt indică rând pe rând, în viaţa noastră, tot felul de lucruri, de care trebuie să ne pocăim, şi pe care nici nu le-am conştientizat, ca rele, până atunci. Măsura în care suntem disponibili la pocăinţă, este măsura în care creştem în neprihănire. Cineva spunea, că păcatul este ca o ceapă, format din mai multe straturi suprapuse, Noi uneori avem impresia, că dacă îndepărtăm stratul de la suprafaţă, care se vede şi cel mai bine, că dacă nu mai bem şi nu mai curvim, suntem neprihăniţi. Dar lucrarea Duhului Sfânt, este să îndepărteze din noi şi straturile mai subtile ale păcatului, la nivelul gândurilor, atitudinilor, motivaţiilor şi dorinţelor. Aşadar cât trăim avem de ce să ne pocăim, iar atitudinea permanentă de pocăinţă ne apropie cu fiecare zi care trece, mai mult de neprihănirea lui Cristos, şi ne garantează puterea în rugăciune.
În al doilea rând, a fi neprihănit înseamnă să-ţi rezolvi în mod biblic problema slăbiciunilor. Omul neprihănit, nu este neapărat omul care nu are slăbiciuni, ci cel care le abordează conform Scripturii. ,,Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.” Aşa mult îmi plac aceste cuvinte, că ele îmi dau speranţă că şi eu pot fi un Ilie. Că nu trebuie să fi un superman ca să ai puterea rugăciunii lui Ilie. A fi neprihănit, înseamnă a aduce slăbiciunile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru a experimenta ce I s-a spus lui Pavel: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2Cor.12:9) Să ne aducem înaintea lui Dumnezeu fricile, ruşinile, vulnerabilităţile, ispitele crunte, defectele, bolile, limitările fizice, intelectuale şi temperamentale, şi să cerem peste ele revărsarea puterii lui Dumnezeu. A fi neprihănit, înseamnă a transforma slăbiciunile, din piedici în provocări, pentru arătarea puterii lui Dumnezeu. A fi neprihănit înseamnă a spune: ,,Doamne, vreau să văd ce poţi tu să faci din omul cu cele mai multe slăbiciuni din lume!” Şi apoi să ştiţi, că Dumnezeu are o predilecţie în a lucra prin oamenii slabi. Oamenii fără slăbiciuni, de multe ori îl încurcă pe Dumnezeu. Iată ce spune Scriptura: ,,De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu Sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu Sunt, ca să nimicească pe cele ce Sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, Sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentruca, după cum este scris: Cine se laudă, să se laude în Domnul.” (1Cor.1:26-31)
Aşadar, toţi avem şanse egale şi reale în a cunoaşte pe deplin puterea rugăciunii.
2. Rugăciunea plină de putere este rugăciunea făcută cu credinţă.
Textul din Iacov ne învaţă că: ,,Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (5:15) Domnul Isus îi învăţa pe ucenici astfel: ,,De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. (Mc.11:24) Iacov merge până acolo încât spune că cine se îndoieşte, când se roagă: ,,să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (1:7-8)
Dar ce înseamnă rugăciune cu credinţă? Conform cu textul din Iacov 1, înseamnă a fi hotărât şi statornic atunci când ceri ceva de la Dumnezeu.
Însă, mai este aici ceva foarte important care trebuie subliniat. Am auzit, nu demult, că nişte ,,creştini” s-au dedicat rugăciunii şi postului, pentru a cere lui Dumnezeu, să ne bată pe unii, prin tot felul de nenorociri, pentru că nu le place de noi. Şi după câte am înţeles, sunt foarte hotărâţi şi statornici. Ce ziceţi: Au şanse să fie ascultaţi? Pot experimenta puterea rugăciunii? Eu zic: categoric Nu! Pentru că credinţa are o bază şi aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu. Doar ceea ce cerem după voia lui El ne ascultă, iar voia Lui ne este descoperită în Scripturi. Aşa ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: ,,Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că Suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (Ioan 5:14-15)
Prin urmare, a ne ruga cu credinţă, înseamnă a lua în serios Cuvântul lui Dumnezeu, şi promisiunile Sale. Chiar şi Ilie, când s-a rugat să nu ploaie în ţară, n-a făcut lucrul acesta pentru că aşa i-a venit lui la socoteală, ci pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. În tot Vechiul Testament, Dumnezeu a spus poporului Său că dacă nu va asculta de poruncile Sale, una din pedepsele care vor fi trimise, este seceta: ,,voi face ca deasupra voastră cerul să fie din fier, şi pământul din aramă.” (Lev.26:19)
Cu credinţă, se poate ruga, doar cineva care cunoaşte temeinic Cuvântul lui Dumnezeu, îl ia în serios făcând din el temelia vieţii sale, şi cere lui Dumnezeu onorarea tuturor promisiunilor făcute acolo. Rugăciunea bazată pe Cuvânt, este dovada credinţei noastre şi doar aceasta este însoţită de putere, pentru că ea contribuie la slăvirea numelui lui Dumnezeu, şi Domnul Isus a spus: ,,şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Ioan14:13)
3. Rugăciunea plină de putere este rugăciunea cu stăruinţă.
,,Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.” Tema stăruinţei în rugăciune, este destul de prezentă în Noul Testament. În Coloseni 4:2, ni se spune: ,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” Domnul Isus, în Luca 18, a dat ucenicilor, pilda Judecătorului nedrept, tocmai cu scopul: ,,ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.” (v1)
Marea întrebare, este următoarea: De ce trebuie să stăruim în rugăciune înaintea unui Dumnezeu care este gata să dea daruri bune copiilor Săi, şi care ştie de ce avem noi nevoie, mai înainte de a-i cere? Sunt mai multe răspunsuri care se pot da la această întrebare, eu însă mă voi opri la unul singur.
Conform învăţăturilor Scripturii, rugăciunea este una dintre principalele arme în lupta spirituală. Prin rugăciune, noi purtăm bătăliile Domnului în locurile cereşti. Rugăciunile noastre, declanşează în văzduh, lupte spirituale între oştirile lui Dumnezeu şi oştirile lui Satan, pentru sufletele oamenilor. Bază biblică pentru aceasta avem experienţa lui Daniel. În timp ce el se ruga pe pământ, în văzduh se purtau bătălii spirituale. Dumnezeu a ales să fim conlucrători cu El. El a decis, ca lucrarea de promovare a intereselor Împărăţiei Sale aici pe pământ, să se realizeze ca răspuns la rugăciunile noastre.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci şi stăruinţa în rugăciune capătă sens. În orice luptă, de orice natură ar fi, stăruinţa este cheia biruinţei. Într-un meci de box, nu-i suficient să-i aplici adversarului, un singur pumn, că în felul acesta doar îl enervezi, afară dacă-i unul din acela dintr-o mie. Dar despre aceasta vom vorbi mai târziu. Pentru câştigarea biruinţei, consecvenţa este foarte importantă. Trebuie să-ţi urmăreşti adversarul de aproape, până la sfârşit, aplicându-i lovitură după lovitură, fără a-i oferi răgazul să riposteze. Tot aşa este şi în domeniul spiritual. Trebuie să stăruim în rugăciune până la obţinerea unei biruinţe depline asupra domniilor spirituale implicate. Aşa ne spune Pavel în Efeseni 6: ,,şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (v13)
Pot să vă împărtăşesc ceva şi din experienţa mea personală, în acest domeniu. Datorită anumitor probleme de dezbinare, pe care le-am avut în biserică, m-am implicat, împreună cu câţiva fraţi şi surori, într-o luptă spirituală, în rugăciune, pentru curăţirea bisericii. Am experimentat ce înseamnă lupta spirituală. Diavolul nu stă indiferent atunci când există un grup de credincioşi, care se implică consecvent în rugăciune. Am fost atacaţi de cel rău, chiar şi în mod direct, prin anumite experienţe neobijnuite şi despre care ştiam doar din auzite. Eu personal, într-o perioadă în care am postit mai multe zile la rând, pentru problema bisericii, eram atacat de cel rău, în fiecare sâmbătă noaptea la o anumită oră. Însă de fiecare dată, diavolul era înfrânt prin puterea Cuvântului şi a rugăciunii. Tot în acea perioadă, am experimentat ce înseamnă să ai parte de călăuzirea specială a lui Dumnezeu, prin Cuvânt, vise, şi chiar prin alte metode, cu care suntem mai puţin obijnuiţi. Dumnezeu ne descoperea dinainte, ce avea să se întâmple în viitorul apropiat, lucruri foarte concrete, de detaliu şi de o precizie, care ne punea în uimire. După o perioadă mai lungă de rugăciune, post şi lupte spirituale, la un moment dat, am primit convingerea că biruinţa este câştigată. În acel moment, chiar am împărtăşit celor cu care mă rugam, că eu am convingerea că biruinţa este câştigată, şi că nici nu mai trebuie să ne rugăm pentru problema respectivă. Într-adevăr, chiar şi atacurile directe ale celui rău au dispărut, şi n-a fost decât o chestiune de timp până când efectele biruinţei din văzduh s-au simţit în plan terestru.
Aşadar stăruinţa în rugăciune, reglementează ceea ce am putea numi, latura cantitativă a luptei spirituale.
4. Rugăciunea plină de putere este rugăciunea fierbinte.
,,Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Aceasta s-ar putea numi, latura calitativă a luptei spirituale. Apropo de ringul de box, despre care vorbeam adineaori, şi despre pumnul acela care ar fi suficient pentru doborârea adversarului: Cu cât pumnul acela ar fi ,,mai fierbinte” cu atât ar avea mai multe şanse, să fie suficient singur. Sau altfel spus, cu cât loviturile administrate, ar fi ,,mai fierbinţi” cu atât ar fi necesare mai puţine.
Cea mai fierbinte rugăciune, care s-a rostit vreodată, o găsim în Luca 22:44: ,,A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” Pavel, deasemenea, le explica Colosenilor, cât de mare este lupta în rugăciune, pe care o purta pentru ei. Despre anumiţi oameni ai lui Dumnezeu, se spune că în urma câtorva ore de luptă în rugăciune, cămaşa pe ei era udă, de putea fi stoarsă de apă. A lupta în rugăciune nu este un lucru uşor. Pot să mărturisesc, că Dumnezeu m-a ajutat să cunosc şi eu un crâmpei din agonia rugăciunii. După o zi şi o noapte, petrecute aproape în întregime în rugăciune, m-am aşezat pe genunchi să mă rog împreună cu soţia. Soţia mea, când m-a auzit cum mă rog şi cum plâng, s-a speriat atât de tare, încât m-a întrerupt din rugăciune, zicând că dacă mai continui în felul acesta sigur o să mor, şi soţia mea nu-i o femeie fricoasă, şi este şi ea un om al rugăciunii.
Rugăciunea fierbinte, îi conferă acesteia consistenţă şi putere. Rugăciunea fierbinte este rugăciunea din inimă, izvorâtă dintr-o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru oameni.
Dacă mă întrebaţi care este calea către rugăciunea fierbinte?… sau ce anume o poate aprinde?… atunci am un singur răspuns şi acesta este: ,,Rugăciunea” Rugăciunea nu poate fi aprinsă decât tot de rugăciune. La început, rugăciunea pare un exerciţiu spiritual foarte formal, practicat doar pentru că aşa ni se cere. Însă cu cât ne rugăm mai mult, rugăciunea taie şanţuri adânci în inima noastră, până când devine o stare de spirit, şi o atitudine a inimii. La un moment dat, ne vom da seama, că în timp ce ne rugam, din ochi ne-a căzut o lacrimă, care ne-a uimit şi pe noi. Apoi cu timpul, vom constata că cu greu ne putem stăpâni lacrimile, în timp ce ne rugăm. Treptat, treptat, vom ajunge să ne putem ruga, pe stradă, la serviciu şi chiar în somn. De fapt porunca biblică este: ,,Rugaţi-vă neîncetat.” (1Tes.5:17)
În concluzie:
Aceasta este rugăciunea care mută munţii, scoate afară demonii, despietreşte inimile, dezleagă legăturile, face iadul să tremure, şi câştigă biruinţe spirituale: Rugăciunea celui neprihănit, rugăciunea cu credinţă, rugăciunea cu stăruinţă şi rugăciunea fierbinte. Dacă are nevoie biserica de astăzi de ceva, atunci are nevoie de astfel de oameni ai rugăciunii. Eu vreau să fiu unul dintre ei. Dar tu?