Ne mulţumim cu-atâta de puţin,
Ne închistăm în propria trăire,
Uităm să mai privim cerul senin
Şi ne lăsăm coduşi de propria fire,
Ne mulţumim cu-atâta de puţin,
Ne-ncorsetează tot mai aprig lutul,
Când am putea să ne-odihnim deplin,
În Cel ce este Viaţa, Absolutul.

Ne mulţumim cu-atâta de puţin,
Ne-ncredem în himere-nşelătoare,
În noi se zbate-un dor pentru divin,
Dar neglijăm dorinţa de-nălţare,
Ne mulţumim cu-atâta de puţin
Şi lâncezim în fals şi nepăsare,
Avem un dar măreţ prin har divin,
Dar refuzăm soluţia salvatoare.

Ne mulţumim cu-atâta de puţin,
Având la îndemână izbăvirea...
Trezire! Viaţa nu e doar suspin,
Ci are-n ea prin crez şi fericirea!
Te mulţumeşti cu-atâta de puţin?
Nu te complace-n starea actuală!
Eşti efemer, sărman şi peregrin,
Ce-ţi plângi identitatea ancestrală!

Poate aici ai parte de dureri,
Dar sus te-aşteaptă bucurii nespuse,
Renunţă la a fi omul de ieri
Şi nu trăi în vremile apuse,
Numai aşa, smerit şi cu credinţă,
Tu vei avea puterea de-a răzbi,
Când Dumnezeu promite biruinţă,
El dă şi calea de-a o dobândi.

Să nu te mulţumeşti doar cu "a fi"!
Acel ce-a spus "Eu Sunt!", e Tatăl tău,
Am fost creaţi cu scopul de-a-L slăvi,
De-aceea fă-ţi lucrarea-n dreptul tău!
În El e slava, cinstea şi mărirea
Şi tot ce suntem, suntem doar prin El,
Să ai un ţel, privind nemărginirea:
Să semeni tot mai mult cu-Emanuel!

10/08/14, Barcelona, Lucica Boltasu