Prin lunca umedă şi rece,
Păşesc agale ca şi râul
Ce-şi unduie în treacăt valul
Şi inspectând tot arealul,
Văd iarba ce-mi atinge brâul,

Văd anotimpul cum se trece
Şi eu, odat' cu amurgirea,
Mă fac mai mic, chiar invizibil,
Albastrul cer îl fac tangibil,
Dorind avid nemărginirea.

Şi florile parcă fac clacă,
Să bucure cu-a lor mireasmă
Pe cel ce trece...Şi culoarea
De roş aprins, imită zarea,
Ce pare o catapeteasmă.

Simt o dorinţă arzătoare,
Vreau ca perdeaua ce desparte
Pământ şi cer, să rup în două,
Să intru într-o lume nouă,
De Adevăr şi de Dreptate.

Încercănatul cer mă plouă,
Şopteşte vântul prin zăvoaie...
Când Duhul candid îmi vorbeşte:
"De vrei înaltul, te sfinţeşte!"
Lacrimi pe faţă-mi curg şiroaie.

Şi-n derulare văd trecutul,
Privesc ce-am fost şi ce sunt eu,
Văd ce-ar putea să-mi stea 'nainte
Şi dintre două lumi distincte,
Aleg să fiu cu Dumnezeu.

12/08/14, Barcelona-Lucica Boltasu