Pe drumul credinţei
Autor: Cornel Jigau
Album: Cel mai frumos dintre pământeni
Categorie: Paște
Pe drumul credinţei
Pe drumul credinţei
Alerg solitar,
Încercări la tot pasul apar,
Eu credeam că pe drum
Voi găsi numai flori,
Dar spini eu găsesc,
Mă poticnesc şi cad deseori.
Pe pământul acesta
De Dumnezeu blestemat,
Eu merg spre cetatea
Cu porţi de-amarant,
Dar drumu-i prea greu,
Şi simt că nu mai pot,
Şi cred că-ncercarea
E mult prea de tot,
Îi văd pe-alţi creştini
Pe un drum înflorit,
Şi-aş vrea să merg cu ei
Pe-acel drum ocolit,
Căci probabil pornisem
Pe drumul greşit.
Chiar atunci un înger
Apare pe drum,
Ce-mi spune că drumul acesta,
E drumul cel bun,
Iar eu îi arăt acel drum ocolit,
Presărat doar cu flori
De la-nceput la sfârşit,
Dar el îmi spune,din nou,
Că drumul acela-i greşit!
--Dar spinii aceştia
Ce rost au pe drum,
Întreb eu,din nou,
Contrariat oarecum,
Şi-atâtea răni sângerânde,ce dor,
Chiar nu înţeleg,
Nicidecum rostul lor?!
--Chiar nu înţelegi,
Că doar de la-nceput ţi s-a spus
Că pe drumul acesta
A mers şi Isus,
Coroana de spini
Ce-au împuns fruntea Sa,
Pe drumul acesta,
Se putea doar afla,
Iar florile de pe drum
Linguşeli se numesc,
Ce mult prea adesea
Creştinii-şi doresc.
Iar dacă drumul credinţei
Ar fi prea frumos,
Să ştii că-ai uita
Curând de Hristos,
Şi flori prea frumoase,
Pe drum de-ai găsi,
O altă răsplată
Tu nu ţi-ai dori!
Căci spinii din drum
Încercări se numesc,
Ce-n lupta credinţei
Mai mult te-ntăresc.
Prea mulţi fraţi creştini
S-au întors de pe drum,
Şi-n lumea cea mare
Se găsesc ei acum,
Să vrea a se-ntoarce
Nu-i tocmai uşor,
Când ei L-au trădat
Pe Mântuitor.
De-aceea creştine,
Eu te-aş sfătui,
Să mergi pe-acest drum
Şi vei birui!
La capăt de drum
Te aşteaptă Isus,
Cunună de slavă
Să-ţi dea cum a spus!
...Şi-am rămas mai departe,
S-alerg pe-acest drum,
Dar spinii din cale
Nu-i mai văd nicidecum,
Căci ştiu că la capăt
Mă aşteaptă Isus,
Să-mi dea ca răsplată
Cetatea de sus!
19.08.2014
Cornel Jigău
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/128148/pe-drumul-credintei