“Am obosit să merg pe cale”
E strigătul mulţimii azi,
Când viaţa pare doar o vale,
E-aşa uşor, uşor să cazi…

Când binele ce-l vrei în toate
E privit ca un gunoi,
Când ai dorinţe nepătate,
Când rămâi cu pumnii goi…

Vedem atâtea inimi frante,
Şi-atâţia fraţi ce sunt căzuţi,
Aşa puţini trăiesc pe munte,
Aşa de mulţi trăiesc înfrânţi.

Prea mulţi au strâns amărăciune
În pieptul lor ce-a fost zelos.
Mulţi au slăbit în rugăciune,
Puţini trăiesc pentru Hristos!

Iubirea azi e prefăcută,
Lipseşte-al dragostei fior,
Pacea-i tot mai mult pierdută,
Căci inimile-s cioburi. Dor!

Au obosit prea mulţi, şi iată,
Prea mulţi răniţi găsim pe drum!
Biserica suspină toată…
Creştini, treziti-vă acum!

Să n-aţipim de-aici `nainte,
Pe calea Lui să n-obosim,
S-avem cu toţi dorinţe sfinte
Binele să-l făurim!

Căci vine vremea, nu-i departe,
Vom secera ce-am semănat,
Vom strânge roadele-aşteptate.
Domnul din Cer nu ne-a uitat!