Voi fii un fiu de Împărat!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Calea iertarii
Categorie: Zidire spirituala
Voi fii un fiu de Împărat!


Multe aş vrea să-Ţi vorbesc
Doamne, când sunt întristat
Să mă plâng, să mă căiesc
Căci sunt prea des, încercat

Mă gândesc că Tu, bun Tată
Poate de mine ai uitat
Sau mai am încă o plată
Pentru, greul meu păcat?

Stau în faţa Ta smerit
Şi Îţi cer să-mi dai iertare
Să mă ierţi, căci am greşit
Dar ştiu, mila Ta, e mare

Să mă ierţi când sunt căzut
Şi putere să îmi dai
Iar când sun trist, abătut,
Lângă mine, Tu să stai

Leac divin e mâna Ta
Şi minuni, ea săvârşeşte
Îmi alină inima
Trupu-mi însănătoşeşte

Pace multă îmi aduce
Să mă umple cu Duh Sfânt
Pe drumul bun mă conduce
Limpezeşte al meu gând

Să văd clar calea cea dreaptă
Să nu mă las amăgit
Frumuseţi ce mă aşteaptă
Cum nu mi-am închipuit

Căci Isus cel Sfânt Îmi spune
Că voi fi încoronat
Chiar El, cunună-mi va pune
Am să ajung, fiu de Împărat.

Amin

Câmpia Turzii, 6 septembrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/128677/voi-fii-un-fiu-de-imparat