Hrană pentru suflet
Autor: Dina Roata
Album: Volumul Vietii
Categorie: Diverse
Sufletul nostru zilnic are nevoie de hrană
Așa cum trupul de câteva ori pe zi hrănim
Nu putem să existăm fără a mânca, de bună seamă
Astfel o să slăbim și o să pierim.
La fel și sufletul mereu hrană necesită
Iar noi la timp și regulat îl supliem
Cu totul ce ne atrage, ne îmbie și încântă
Ce se găsește ușor și nu cere efort să-l săturăm.
În zilele contemporane e ușor să hrănești trupul,
Dar mai ușor de toate este sufletul a hrăni.
Cu-atâtea surse de entertainment ce omoară timpul
Să nu ne plictisim, sau cum se zice „boring” de a fi.
Tehnologii care mai de care noi și reclamate,
Sunt destinate sufletele oamenilor de a hrăni
Și diavolul cu iscusință le mânuie pe toate
La fiecare pe plac gunoaie știe a distribui.
Jinduie sufletul flămând produse de calitate,
După Cuvântul Sfânt: să ascultăm și să citim
Căci hrana pentru suflet trebuie bine rumegată
Dar noi de multe ori fără a realiza greșim.
Lumea ne-atrage însă cu „fastfood-ul” ușor de accesat
Ce nu necesită eforturi, responsabilități și multă minte.
E ca un sandwich ce diavolul ni-l dă gata preparat:
Papi câteva și ești addict pe multă vreme înainte.
O înțeleaptă zicală spune să ne învețe minte
Suntem în esență ceea cu ce ne hrănim.
Oare nu trebuie să fim mai cu luare aminte?
Să ne întrebăm ce fel de hrană folosim?
Dacă noi ne hrănim sufletul cu gunoaie
Pe care cel rău și viclean le-a preparat
Nu ne vom transforma-n gunoiște și zoaie
Un loc urât, dezgustător și abandonat?
Și dacă hrana sufletului e păcătoasă,
Hrănește firea și n-are nimic de Dumnezeu în ea,
Cum va fi starea noastră duhovnicească
Cum sufletul spre Dumnezeu se va înălța?
Dacă noi lipsim sufletul de hrană sănătoasă
Cum vom fi tari împotriva vrăjmașului a sta?
Cum vom veghea când firea păcătoasă
Ca să facem păcate ne va îndemna?
E important zilnic cu ce sufletul hrănim
Nu e o glumă, să nu ne jucăm cu focul.
Diavolul nu cu filme, glume și muzică din lume biruim,
Ci numai cu rugăciuni, cântări creștine și cu Cuvântul.
Noi suntem ceea ce mâncăm-orice am spune.
Nu sunt compromisuri nici negocieri!
Suntem lumești, a celui rău de ne hrănim din lume
Și a Domnului-dacă hrănim sufletul cu ce este din cer.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/128709/hrana-pentru-suflet