Pentru mine, pentru tine
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Slujire
Pentru mine, pentru tine,
Domnul S-a lăsat jertfit,
Umilit, întins pe cruce,
Cuiele L-au pironit....
Pentru mine, pentru tine,
Din iubire-a fost străpuns,
Spinii I-au format cununa,
Dragostea I-a fost răspuns!
Pentru mine, pentru tine,
Mielul a fost răstignit,
Ca să pot s-ajung în slavă
Vrednic, dar şi mântuit!
Doar prin jertfa-I de iubire
De la cruce sunt salvat,
Prin Isus eu am scăpare,
Doar prin El, eu sunt iertat!
Domnul meu e Salvatorul,
Pentru mine a plătit,
M-a spălat în al Lui sânge,
M-a albit şi m-a sfinţit!
Pentru mine, pentru tine,
Mielul Scump a suferit,
Ne-a-mpăcat pe veci cu Tatăl,
Ne-a-nfiat, ne-a mântuit!
Pentru mine, pentru tine
Domnul Vieţii a-nviat
Şi ne-a pregătit în slavă
Un loc scump şi minunat!
Amin! (28.03.2013)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/128720/pentru-mine-pentru-tine