Îndemn pentru necredincioşi

   Fii hotărât să primeşti cu credinţă mesajul Evangheliei în inima ta: este cea mai bună veste pe care o poţi trimite drept răspuns cerului, ca semn de recunoştinţă pentru Vestea Bună a lui Cristos. Ştirea acceptării lui Cristos Isus în inima ta va fi la fel de bine primită în cer, după cum este pentru tine vestea mântuirii prin El. "Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocaieşte" (Luca 15.7). Îngerii care L-au adorat pe Cristos înaintea lumii nu vor uita să cânte şi pentru tine când Îl vei primi în inima ta; pentru aceasta a venit El.

   Când S-a născut, pe pământ, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât, dar acum El Se înalţă. Venirea Sa a fost un act de umilinţă, dar mântuirea ta reprezinta ascensiunea Sa. Cel mai înalt tron făcut de om pe care poate sta Dumnezeu este sufletul celui ce se încrede în El!

   Noi putem participa la sărbătoarea cerului, datorită mântuirii, însuşindu-ne din bucuria determinată în Cristos în timp ce El era pe pământ. Trebuie să fi fost o veste minunată, dacă a adus un zâmbet pe faţa "omului durerii" (Isaia 53.3).

   Totuşi, citim că după ce ucenicii, care au fost trimişi de El să predice Evanghelia, s-au întors cu vestea biruinţei, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a spus: "Tată, Doamne, al cerului şi al pământului, Te laud" (Luca 10.21). Din toţi anii vieţii Sale pe pământ, acesta a fost momentul in care Cristos Şi-a manifestat bucuria. Grija Duhului Sfânt de a înregistra acest pasaj ne permite să ştim cât de adânc preocupată de mântuirea păcătoşilor era inima lui Cristos. Astfel, dacă dorim să-I trimitem în cer vreo veste fericită, ea ar trebui să se refere la puterea dominatoare pe care Evanghelia Sa o are asupra inimilor noastre. Acest lucru I-a provocat bucurie lui Cristos, în mijlocul suferinţelor Sale pe pământ. Şi acum, când El Se află în cer, iar rănile Lui sunt vindecate, trebuie să-I ofere şi mai multă bucurie.

   Dacă acceptarea Evanghelieie este o veste atât de fericită pentru Cristos, imaginează-ţi cât de dezgustătoare trebuie să fie respingerea ei. Aşa cum El Se bucură când aude că Evanghelia triumfă, tot aşa El trebuie să fie foarte supărat când omenirea necredincioasă o respinge. De fapt, Cristos a ilustrat acest adevăr în pilda cu cina şi servitorii. "Stăpânul casei s-a mâniat " când servitorii lui, trimişi să invite oaspeţii - adică, sa predice Evanghelia - nu s-au întors cu altceva decât cu refuzuri politicoase. Aceasta l-a mâniat atât de mult pe stăpân, încât el a pronunţat o judecată aspră împotriva celor care refuzaseră invitaţia: "Nici unul din cei poftiţi nu va gusta din Cina Mea" (Luca 14.21, 24).

   Acei necredincioşi, care n-au vrut să vină când cina Evangheliei Domnului era pregătită, au trebuit să meargă flămânzi la culcare şi să moară în păcatele lor. După cum ei şi-au închis inima pentru Cristos, zăvorul dreptăţii Sale a fost strâns cu putere pentru veşnicie. Singura Lui răzbunare împotriva unui om care-L refuză este să-l abandoneze propriilor lui dorinţe.

   Lucrul tolerat cel mai puţin de Dumnezeu este dispreţul la adresa harului Său. De exemplu, deşi iudeii au suportat de-a lungul secolelor consecinţe nefaste datorate idolatriei, precum şi altor păcate ale lor, ei niciodată nu au îndurat nenorociri atât de cumplite ca cele căzute peste oamenii care-L resping pe Cristos. Într-un fel, datorită judecăţilor, cei dintâi şi-au muiat inimile; dar cei din urmă şi le-au împietrit.

   Necredinciosule, dacă nu-L ai acum pe Cristos, Nu-L vei avea nici mai târziu! Ai avut multe oferte; de ce vrei să mori fără El? Nu vezi că te îndrepţi în plină viteză spre pierzare? Nimeni nu alunecă atât de adânc în iad ca omul care se împiedică de Fiul lui Dumnezeu. Aceeaşi Evanghelie, care îţi oferă acum o veste bună, va rosti în ziua judecăţii cea mai grea sentinţă de condamnare care a fost pronunţată vreodată.