Am căzut ca dus la cină și, purtat pe largul zării,
Mi-am adus aminte, Tată, iar de ziua cercetării,
De momentul când în fața Ta am stat plângând, Stăpâne,
Regretând, plângând păcate, printre lacrimi și suspine.

Toată viața mea murdară, tot trecutul dureros,
Clipele cele de groază, când trăiam fără Hristos,
Fața Ta așa senină și privirea-Ți minunată,
Trupul Tău sleit de trudă, sub povara blestemată.

Parcă văd, Isuse, trupul Tău, însângerat de bice,
Și în jur strigând soborul vorbe grele-nu pot zice;
Iar aprozii și mai marii veacului care-a trecut,
Cum batjocoreau chemarea ce, Isuse, le-ai făcut.

Văd cum plini de dușmănie, și Caiafa, și Irod
Au strigat plini de mânie, cu mulțimea din norod:
"Vrem să moară-n chinuri grele, răstignit pe crucea grea;
Să-L vedem pe Dumnezeu, dacă-L va putea scăpa!"

Și-atunci toți, orbiți de vraja vrăjitorului viclean,
Ce acoperă gândirea cu mahrama lui Satan,
Nu au mai zărit Lumina, ce Isus o răspândea,
Nu I-au cunoscut iubirea, când Cuvântul le vorbea.

Dar supus, tăcut, smerit, merge Mielul spre altar,
Să aducă Jertfa sfântă, pentru vină pe Calvar,
Ca să facă ispășirea, ca și țapul Azazel,
Ce simboliza Jertfirea Sfântului lui Israel.

A întâmpinat pe cale și batjocuri, și ocară,
Și-a-ndurat rușinea Domnul, căci la soarta mea amară
Se gândea, când m-a văzut dus în lanțuri la-nchisoare
Spre Șeol, de duhul morții, fără șansă de scăpare.

A disprețuit rușinea, suportând și crucea grea,
Căci privea spre bucuria, care este după ea,
Rodul suferinței Lui, mii de mii sunt cei salvați,
Ce au fost prin Jertfa sfântă, din păcat, eliberați.

Iată Omul de durere ce a cunoscut suspinul
Și cu lacrimi și sudoare a băut întreg potirul!
Tot păcatul omenirii, de la primul suflet viu,
Pân'ce Ușa mântuirii va primi un ultim fiu.

Azi, privind din nou la masă, unde este ca simbol,
Trupul Domnului la cină, vinul, legământul nou,
Meditez privind departe, peste veacuri, în trecut,
Cum mureai pentru păcate, să nu fiu pe veci pierdut.

Azi, cât mai privești la Domnul, trupul Lui acum se frânge,
Cât mai vezi cum curge vinul, ce simbolizează sânge,
Domnul te mai cheamă: vino! Orișice ai fi făcut,
Fă un legământ cu Domnul, să nu fii pe veci pierdut!

Cât mai este azi deschisă Ușa spre cerescul drum,
Cât auzi că El te cheamă, vino, frate, chiar acum!
Se mai poate, El te iartă, sângele a fost vărsat,
Asta e făgăduința: dacă crezi, vei fi iertat!

Iar pe calea cu durere, din Gabata spre altar,
Sus pe Dealul Căpățânii, merge Domnul plin de har,
Cum ducea Isaac în spate lemnele pentru altar,
Tot așa ducea o cruce Fiul Marelui Zidar.