Plouă frunze...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Şoaptele Luminii
Categorie: Diverse
Plouă frunze din arborii plânși,
'N culori de toamnă-regală,
Ceața-și arată poalele lungi,
... E umed și rece afară!
Gâște se tânguie în înălțimi,
În dezacorduri prelungi de fanfară,
Plouă cu lacrimi din frunze de nuc...
... E toamnă... iară!
Mușchii în verde se-arată voioși,
Fericiți c-au scăpat de căldura de vară,
Ploaia-ndesită se-așterne pe pomi,
... E toamnă... iară!
Vulturi în stol se-nvârtesc pentru-un prânz,
Pentru a nu ştiu câta oară,
Îmi strâng haina și gluga pe cap,
... E toamnă... iară!
{ mușchi=licheni de piatră si iubitori de nord}
Ruxandrei, fiicei mele, îi datorez acest vers pe care i-l dedic,
căci azi, plimbându-ne, mi-a spus: ,,plouă frunze." ,, Uite, plouă frunze din pomi!"
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/129343/ploua-frunze