Îți cânt iubirea
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
ÎȚI CÂNT IUBIREA...

Îți cânt iubirea cu ardoare
Fiindcă, Mire, Te urmez
Minunății ai pus în floare
Cuvintele-Ți sunt perle rare
Să-Ți ‘nalț cântare nu-ncetez.

Încredințări ai pus în mine
Să ațintesc spre Cer priviri
Privirea-Ți dulce mă susține
Să spun de har la orișicine,
S-alin dureri, dezamăgiri.

Ești lângă mine pe cărare
Să mă ghidezi spre obiectiv
Nimic nu e la întâmplare
M-ajuți în greaua încercare
Ești generos, ești milostiv.

Îți cânt și astăzi bunătatea
Cum am cântat-o și-n trecut
Doar Tu îmi aperi demnitatea
Să pot întrezări Cetatea
Cu fundamentul nu din lut.

Sădind în mine doruri sfinte
Mă pregătești s-ajung la Mal
Mereu îmi voi aduce-aminte
De-mbărbătoarele-Ți cuvinte
Despre cerescul ideal.

Îţi cânt, mereu, credincioșia
Nicicând de Tine nu mă las
E-atât de dulce părtășia
Îmi luminează drumeția
Până ajunge-voi Acas’.

George Cornici/6 Octombrie, 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/129395/iti-cant-iubirea