Vindecarea de patima beţiei
Harul lui Dumnezeu e mare. În M., era o femeie, o nenorocită alcoolică. Directorul şcolii agricole, un credincios, mi-a zis să mergem împreună să o vizităm. El era tutorele ei. Am mers, dar ea era cu totul ameţită de băutură, părul îi atârna în dezordine şi era transpirată. N-am putut să facem nimic. Însoţitorul meu, a căutat peste tot, să vadă dacă mai găseşte undeva rachiu, dar n-a găsit nimic. A făcut propunerea să venim la ea mai târziu, când va fi trează. Când ne-am intors, ea era tot ameţită. Am ţinut în W. o seară de temperanţă. După adunare am făcut invitaţia de a ne ruga încă odată pentru femeia alcoolică. Am fost însă daţi afară din localul şcolii. Voiau chiar să mă închidă. Eu am spus căci dacă e undeva o casă liberă să mergem să ne rugăm acolo sau dacă nu, în aer liber. Cine vrea, poate veni cu noi. Cineva, ne-a deschis casa. Ne-am rugat. În ziua următoare, ne-am dus din nou la femeie. S-a făcut o minune mare. Ea avea deja fiice întoarse la Dumnezeu, care se rugaseră şi ele pentru mama lor. Deodată, această biată păcătoasă a găsit pacea! Dar a trăit numai puţin după aceea. Ea a avut parte de harul tâlharului. Ştia că e legată de Satan şi i se părea că nu are putere. De aceea, Dumnezeu a putut să i se descopere.
Îmi amintesc de o altă minune care s-a făcut tot cu un biet beţiv. Acesta se îmbăta mereu. S-a întors la Dumnezeu fiul său, care se ruga mereu pentru el. Atunci omul acesta s-a înscris şi el şi a devenit abstinent. Din ceasul acele nu a mai avut nici o plăcere pentru băutură. Prin harul lui Dumnezeu, a fost eliberat de sub puterea îngrozitorului duh de beţie. În loc de plăcere, avea acum o adevărată scârbă faţă de rachiu.
Odată, am fost chemat să vin la un beţiv. Ai lui se temeau de el, şi fugeau de acasă; soţia şi fiul lui nu puteau să mai stea cu el în casă căci voia să-i omoare. Eu l-am strigat, deşi mi se spunea căci nici poliţia nu avea curajul să intre la el. Chiar îmi venise gândul: "Ce poţi face tu acolo când nici poliţia nu poate face nimic?" Şi mă gândeam că poate ar fi bine să intru cu poliţia... dar am dat deoparte aceste gânduri şi m-am dus singur. Când eram aproape de casă, se uitau toţi vecinii ca să vada ce se întâmplă. Am intrat; omul nu era în casă; am mers în grajd. Era acolo şi avea în mână o furcă de gunoi. Eu m-am apropiat... l-am îmbrăţişat zicând "Nu-i aşa ca nu îţi merge bine" "Nu!" mi-a răspuns. I-am spus atunci despre Isus şi l-am sfătuit să semneze abstinenţa. A fost gata să o semneze, bucuros. Am mers în casă şi a semnat-o. Atunci, a venit şi o femeie din vecini; eu am întrebat-o daca nu vrea şi ea să semneze. Dar ea, mi-a răspuns căci sunt un zăpăcit şi ce cred eu despre ea că e aşa de rea ca un câine? Venind acolo şi soţul ei, a semnat însă el şi chiar a putut să se abţină nouă luni, însă soţia îl certa zilnic până lui i s-a făcut ruşine că a semnat şi a rupt legământul.
Oamenii, când se îmbată nu le este ruşine!
Mulţi însă, se ruşinează să se întoarcă la Dumnezeu şi să-I slujească.