Când cerul a iubit atât de mult pământul
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Şoaptele Luminii
Categorie: Trezire si veghere


Când timide - culorile Ți se înghesuiau în palmă,
Să le arunci peste pământ,
Să dai petalei fața - rose sau galben,
Sau bleau, ca zarea și brațul mării... soarelui-sărut,

Când raze de lumină-n plete
Sau așezate pe lanurile-n grâu,
Își desfătau iubirea-n ochi de soare
Pe fața cristalină a recelui pârâu,

Când stropi de rouă Îți scăpau din mână,
Udând pământul în ploi-răcoare,
Pământul greu se poticnea
De încorsetarea păcatului cel mare;

Când note muzicale atingeau păduri,
Și valurile se izbeau plângând de stâncă,
Iar cârduri, cârduri de cocori,
Duceau spre-nalt cântarea
Auzită jos în luncă,

Când soarele se despărțea de noapte,
Iar din odăi se auzeau în șoapte,
Cântări de laudă pentru-Mpărat,
Până în zori, când ziua albă, noaptea-a destrămat,

...Când cerul a iubit atât de mult pământul,
I-a auzit scrâșnitul, plânsul... că-și pierduse cântul,
Atunci ai coborât în Golgota la mine,
Și din poteca - mărăcine,

M-ai ridicat, m-ai luat în brațe din suspine,
Și cu-n mângâiat, braț-legănat,
De jertfa-Ți sfântă m-ai legat
Pe veci, Isuse drag, de Tine.





18 octombrie 2014 Sanda Tulics









Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/129971/cand-cerul-a-iubit-atat-de-mult-pamantul