Lacrima mamei

Sub ploaia-arsiță a lacrimilor-mamă
E-un tânguit ce-n disperare ,
fiul iar își cheamă
Și fiica-i ce a purtat-o în brațe
cântându-le din vers-ceresc
cu har și cu dulceaţă.

Din cântul ars de dor curg iarăși lacrimi,
Ea nu vrea, nu poate să îi ştie
de Domnul Bun , departe...
Se roagă din zi până în noapte
Să-i fie aduşi, să-i ştie lângă El, aproape.

Cântarea-i e focul ce-i arde în fiinţă
De care mama e aprinsă și cuprinsă;
Se uită înspre cer în implorare
Și-aşteaptă , iar cerșește pentru ei, salvare.

Așa-și petrece -n rugi, noaptea și ziua,
Cerșindu-I milă, din scumpa Lui salvare,
Să nu vină 'Mpăratul pe furiş, cum este scris
și fiii să-i rămână -n al lumii greu- desiș.





20 octombrie 2014 Sanda Tulics