Mireasă?
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Pietre albe
Categorie: Nunta
Mireasă?

Mireasă?
Mi-e sufletul ce l-ai albit,
Când în dureri și chinuri,
Hainii Te-au batjocorit;

Mi-e inima pe care-ai logodit-o,
În sfântă curăție de Lumină,
Cu palma-Ți ai acoperit-o,
Scăpând-o de fire şi de tot ce-i tină;

Mi-e foc de flacară - iubire,
Opaiț ce Tu, îl ții aprins,
În dragostea jertfirii de la cruce,
Unde pe toți la Tine ne-ai cuprins;

Mi-e darul ce îl port cu lacrimi,
De bucurie și de dor,
'L-înalț, în scumpa mea cântare,
Sau-n versul ce mi-ai dat, nepreţuit Păstor;

...În orice mulțumire, în credință,
În clipa scumpă a recunoştinţei,
În Duhul Sfânt ce se numeşte:
Biruință!



Sanda Tulics -26 octombrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130121/mireasa