Suferinţele credincioşilor pentru cauza lui Cristos
Chivotul se poate clătina, dar nu poate cădea;
Corabia Bisericii poate fi sfărâmată, dar nu se poate scufunda, căci Hristos este în ea şi El Se va scula la timp ca să o salveze de la naufragiu.
Prin urmare, noi nu avem nici un motiv să-L deranjăm cu ţipetele noastre de necrediţă când se declanşează furtunile împotriva Bisericii. În vremuri ca acestea, credinţa noastră se află într-un pericol mai mare de a se scufunda decât Cristos şi Biserica Lui. Făgăduinţele lui Dumnezeu îi ţin departe de atingerea oamenilor şi demonilor.
Sursa noastră de siguranţă este "Evanghelia veşnică".
Cerul şi pământul vor trece, dar nici un cuvânt al acestei Evanghelii nu va pieri: "Cuvântul Domnului rămâne în veac." El va trăi pentru a călca peste mormintele vrăjmaşilor şi chiar pentru a vedea ceremonia înmormântării întregii lumi când, în ziua cea mare a Domnului, ea trebuie să fie înmormântată pe vecie în propriile-i ruine.
Dar cât despre Biserică, ea este clădită pe o stâncă "şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui".
Ea a fost aruncată de nenumarate ori în ape înspumate, dar niciodată nu s-a scufundat; de câteva ori a fost aruncată în foc, dar niciodată arsă; uneori înghiţită de filozofie, dar, precum Iona în pântecele peştelui şi aruncat înapoi pe ţărm, prea grea pentru a fi digerată de cel mai puternic prigonitor.
Credinţa acestei Evanghelii a ţinut martirii la suprafaţa mormintelor lor şi le-a păstrat bucuria chiar atunci când se zbăteau în propriul sânge, deoarece ei ştiau că în cele din urmă Biserica trebuie să câştige. Ei i-au lăsat pe alţii să lupte pentru a obţine victoria pe pământ, în timp ce ei înşişi au părăsit câmpul de bătaie pentru a triumfa în cer.
Unii martiri au proorocit că adevărurile pe care vrăjmaşii lor încercau să le îngroape, odată cu ei, vor învia în mod glorios.
John Huss, de exemplu, se mângâia singur şi-i uimea în acelaşi timp pe prigonitorii săi spunând că deşi ei "ardeau gâsca" - referindu-se la el însuşi - "o lebădă" va veni şi va umple aerul cu cântecele ei minunate de eliberare. Iar mai târziu, Luther a împlinit această proorocie, plantând adevărul harului lui Cristos oriunde mergea.
Hiltenius, un alt creştin german, a îndurat nenumărate mizerii într-o închisoare cumplită, unde în final a murit, deoarece condamna cu prea multă asprime greşelile călugărilor. Dar, înainte de a muri, el a specificat anul -1516- în care un alt lider va nimici împărăţia călugărilor. El a mai proorocit că ei nu se vor putea împotrivi puterii acestui om şi nici nu-l vor putea lega. Aceasta reprezenta o nouă profeţie care urma să fie împlinită de Luther, care scăpa mereu din mâinile duşmanilor lui, în ciuda setei lor de sânge.