Strigă cu putere...
Autor: William Gurnall
Album: Creştinul în armătură completă
Categorie: Adevărul

   Strigă cu putere, în rugăciune, către Dumnezeu pentru a primi credinţă!

 

   ARE VOIE SĂ SE ROAGE UN NECREDINCIOS?

   Unii consideră că NU. Dar "rugaciunea pune sufletul la adăpostul lui Dumnezeu" spune Richard Baxter; şi a-i interzice unui necredincios să se roage înseamnă să-l împiedici să asculte îndemnul lui Dumnezeu dat omului pierdut în păcat:

   "Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemaţi-L câtă vreme este aproape".

   "Dorinţa este sufletul rugăciunii" spune mai departe Baxter, "şi cine îndrăzneşte să spună omului pacătos: Să nu doreşti credinţa, să nu-L doreşti pe Cristos sau pe Dumnezeu?"

   Este adevărat că un necredincios păcătuieşte de fiecare dată când se roagă. Nu rugăciunea constituie păcatul său, ci rugăciunea făcută fără credinţă. Prin urmare, el păcătuieşte mai puţin dacă se roagă, el neglijează voit sarcina pe care Dumnezeu i-a poruncit să o împlinească şi respinge calea pregătită de Dumnezeu pentru găsirea harului. O, biet păcătos, eu trebuie să te silesc să continui să te rogi; dar roagă-te fiind conştient de răutatea ta. Doar cei mai nelegiuiţi se apropie de tronul harului cu hotărârea de a continua să păcătuiască.

   Dar s-ar putea să nu înţelegi cum o persoană atât de păcătoasă ca tine ar putea crede vreodată în Hristos. Ceea ce te opreşte să crezi nu este iubirea unui anumit păcat în inima ta, ci teama vechilor păcate din cugetul tău. Permite-mi să-ţi aduc cele mai bune încurajări pe care le găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel să-ţi creez o cale de a ajunge la tronul harului.

   Biet păcătos, nu te teme să te rogi pentru credinţă. Dumnezeu nu mă va mustra că trimit astfel de clienţi la uşa Sa. Tu ai un PRIETEN în PERSOANA LUI DUMNEZEU, Care te va primi bucuros. Cel ce L-a oferit pe Cristos, înainte ca să se fi rugat cineva, este mult mai dornic să-ţi ofere credinţa când o ceri. Adu-ţi aminte că ceea ce tu ceri de la Dumnezeu să-ţi ofere, El a poruncit mai dinainte SĂ FACI. 

   "Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos".

   Cât de bucuros este Dumnezeu să răspundă rugăciunii care împlineşte scopul cel mai înalt pe care El îl are pentru tine!

   Acum tu poţi fi sigur de un răspuns favorabil la rugăciunea pe care ai trimis-o cerului. Dar pentru a fi mai plin de speranţă, adu-ţi amine că acest har pe care îl doreşti atât de mult şi pentru care te rogi lui Dumnezeu este scopul principal al lui Cristos. Sângele Lui, care este preţul iertării, reprezintă totodată şi întregul preţ al credinţei. Nu numai că El a anulat datoria păcatului, dar pentru păcătoşii care îşi dau seama că n-au nimic al lor, El a pregătit şi o cale de a se apropia de tronul harului.

   "Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu".

   Scriptura ne spune motivul pentru care sunt oferite aceste daruri: "pentru ca Dumnezeu să locuiască printre ei". Numai credinţa poate transforma un suflet răzvrătit într-un loc plăcut în care să locuiască un Dumnezeu sfânt. Acesta este darul pentru care El le-a primit pe toate celelalte. Acum, lasă ca această înţelegere să-ţi dea curaj pentru a te smeri şi a insista înaintea lui Dumnezeu pentru ceea ce Cristos deja a cumpărat:

   "Doamne, am fost o persoană răzvrătită, dar oare Cristos n-a primit nimic pentru aceasta? Eu am o inimă necredincioasă, dar aud că pentru aceasta s-a plătit credinţa în legământul Tău. Cristos Şi-a vărsat sângele Său, deci Tu poţi să-ŢI reverşi Duhul Tău peste un păcatos ca mine."

   În timp ce te rogi astfel lui Dumnezeu şi foloseşti Numele Fiului Său, Isus Cristos Însuşi poate auzi, aprobă, încuviinţează rugăciunea ta, iar când implori credinţa datorită morţii lui Cristos, El va mijloci pentru tine. El S-a înălţat la cer astfel ca tu să ai acolo un prieten care aşteaptă să primească şi să înţeleagă rugăciunea ta.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/130565/striga-cu-putere