DEFINIŢIA CREDINŢEI

   Să vedem acum ce este CREDINŢA.

   Ea este o chestiune extrem de importantă în întreaga Biblie. Aşa-numita noastră credinţă nu este acea credinţă de care vorbeşte Biblia. Sunt sute de locuri în Cuvântul lui Dumnezeu unde se menţionează credinţa. Totuşi, numai într-un singur loc este dată definiţia credinţei, şi anume în Evrei 11.1"

   "Şi credinţa este o siguranţă despre lucruri sperate, o convingere despre lucruri care nu se văd".

   (AV-Versiunea autorizată; redă cuvântul siguranţă cu substanţa; traducerea Darby spune "substanţierea")

   Această chestiune a substanţierii poate fi ilustrată în felul următor: noi suntem oameni care posedăm un trup. Ne folosim de cele cinci organe ale simţurilor  pentru a intra în contact cu lumea fizică. Dacă unui om îi lipseşte unul sau mai multe din aceste cinci organe ale simţurilor, el nu poate cunoaşte anumite aspecte ale acestei lumi materiale. Lumea este plină de tot felul de substanţe, şi fiecare substanţă îşi are propria culoare, formă, nuanţă. Ochii trupului nostru sunt cei care le identifică, asfel încât putem să cunoaştem aceste substanţe. Culoarea, este la originea ei, în afara omului. Prin intermediul ochilor omeneşti sunt comunicate în interiorul fiinţei noastre lucrurile exterioare, cu culorile lor. Culoarea este ceea ce Scriptura ar numi-o o "substanţă", iar ochii noştri materializează pentru noi lucrul colorat. Pentru oamenii lipsiţi de vedere nu există un asemenea lucru precum culoarea. Asta nu înseamnă că nu sunt culori în lume, ci înseamnă pur şi simplu că unui orb îi lipseşte această capacitate de a substanţia ceva.

   În acelaşi mod, credinţa substanţiază diversele lucruri din lumea spirituală. Voia lui Dumnezeu este ca noi să substanţiem toate lucrurile realizate în Cristos, astfel încât ele să devina substanţe noi. Aceasta este deci, funcţia credinţei.

   Credinţa este un fel de capacitate de a substanţia, făcând posibilă manifestarea în noi a lucrurilor din lumea spirituală.

   Să presupunem că îi vorbeşti unei persoane căreia îi lipseşte credinţa; asta ar fi ca şi cum un pictor i-ar vorbi unui orb despre culori - orbul ar respinge tot ce-i spune pictorul. Totuşi, asta nu înseamnă că nu sunt picturi, că nu sunt culori în lume. Înseamnă doar că omului orb îi lipseşte acel organ special prin care să poată substanţia lucrul colorat. Fie ca aceasta să nu se întâmple cu noi în chestiunea credinţei.

   Deci, întrebarea nu este dacă sunt lucruri în lumea spirituală, ci dacă este în noi organul substanţierii prin care se pot manifesta în noi aceste lucruri. Chiar dacă cineva e orb, are urechi cu care poate să audă. Totuşi, dacă îi vorbesc orbului în urechi despre culoare, capacitatea lui de a auzi nu-l va ajuta cu nimic. Toate organele omeneşti îşi au funcţiile lor speciale. Pentru a substanţia lucrurile spiriuale, credinţa este singurul mijloc. Dacă vom încerca să ne folosim de simţuri pentru a substanţia lucrurile spirituale, vom greşi complet.

   De ce se pot substanţia lucrurile spirituale prin credinţă? Deoarece Cristos a împlinit totul, şi Dumnezeu a pus totul în Cristos.

   În lumea spirituală, Dumnezeu nu îţi cere să creezi culori sau forme, căci El a făcut deja aceasta. El vrea ca tu să-ţi foloseşti ochii spirituali, şi anume credinţa, ca să le poţi substanţia. Ceea ce Biblia numeşte CREDINŢĂ are funcţia de a substanţia lucrurile spirituale.

   În practică s-ar putea să ne lovim de o problemă. Să presupunem că zici: "Dumneavoastră spuneţi că eu am murit. Dar privind la mine însumi, văd că nu sunt mort. Dimpotrivă, arăt mai mult că sunt viu, pentru că şi acum tot mai comit o mulţime de păcate. Deci, sunt destul de viu!"

   Vă rog să reţineţi că ochii noştri fizici pot substanţia doar lucruri ale cărnii. Numai credinţa poate substanţia lucrurile spirituale. Orice spune Dumnezeu, aşa este. Aceasta este credinţa. Dacă ne folosim de ochii fizici pentru a privi la noi înşine sau dacă ne luăm după simţurile noastre nu putem substanţia decât lucruri din Adam.  

   De ce nu putem substanţia lucrurile din Cristos?

   Deoarece folosim organul greşit. În loc să folosim credinţa, folosim ochii noştri fizici şi simţurile cărnii noastre.