Pe lângâ harul sfânt...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pe aripile Credinţei
Categorie: Incurajare
Pe lângă harul sfânt...

Pe lângă harul sfânt, Divin,
Ai vieţii-mi ani au tot trecut
Şi-n drumul lor necunoscut,
Eu nu vedeam cerul senin
Cu farmecu-i de stele plin,
De-un clar albastru absolut.

Dar Duhul Sfânt mi-a arătat
Că în puterea-Ţi creatoare
A dragostei atât de mare,
Pe singurul Tău Fiu L-ai dat
Din moarte omu-a fi salvat
Prin biruinţa- nvingătoare.

Pe lângă harul sfânt ceresc
Ce strălucea spre mântuire
Eram pe calea spre pieire,
Şi nu puteam să mă opresc
Nici puteri să-mi stăpânesc
Din înnăscuta-n păcat fire.

Dar Duhul Sfânt m-a ajutat
Să lupt cu firea răzvrătită
Şi cu vorbirea prea grăbită,
Căci gândul poate fi păcat
Dacă-n Duh nu e controlat
De dragostea desăvârşită.

Pe lângă harul spre salvare
În sângele-Ţi la răstignire
Spre-a lumii mare mântuire
Din blestemu-n condamnare,
De n-ar fi fost iubirea mare
O, n-aş fi ştiut, de izbăvire.

Dar o, Doamne, Duhul Sfânt
În inima-mi, mi-a mijlocit -
Şi-n mintea mea El a trezit
Dorinţa dup-al Tău Cuvânt,
Şi am încheiat un legământ
Sub harul Tău să fiu smerit!

Flavius Laurian Duverna
12 noiembrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130689/pe-langa-harul-sfant