DE CE EXISTĂM?

Nu existăm să prezentăm plocoane
Nici să găsim frum’sețe în icoane
Ci taina ce-a pătruns în conștiință
A-ndepărtat noian de neputință
N-am fost plasați pe-acele traiectorii
Unde-am trăi eșecuri, nu victorii
N-am apărut prin voie proletară
Și nici să fim frumoși pe din afară,
Ci străluciri primim din constelații
C-așa putem să dezvoltăm relații.
Nu ne-nclinăm spre spații captivante
Și nici spre bucurii interesante.
Vedem dincolo de cețurile dense
(Și mai presus de zgură și ofense)
Albastre zări ce răspândesc Lumină
Și sfinți ce poartă straie de hermină.
Nu ne-am născut să etalăm petarde
Și nici să stingem focul care arde
Ce-am cunoscut când Fiul ne chemase
Nu risipim pe lungile terase
Ci sufletul cuprinde comorile trimise
Știind că El, Mesia, ne primise.
Nu existăm să alergăm spre ținte
Ce-s rătăcite, acolo, prin morminte
Ci pașii-i îndreptăm cu demnitate
Spre părtășia din eternitate.

George Cornici/13 Noiembrie, 2014