Pe marea învolburată, cu mâini prea obosite,
Vâslea trudind creștinul, în negrul nopții ceas,
Privind cu îngrijorare la țărmul de departe
Cu inima mâhnită și cu durere-n glas.

E cineva să vada și ochiul care plânge
Și inima ce-ascunde deșarte amăgiri?
E cineva în ceruri ce știe și-nțelege
Și-n taină cercetează tăcutele simțiri?

E cineva s-audă suspinul singuratic
Și lacrima ce curge udând al meu obraz?
Și valul ce se sparge în stânci vuind năprasnic
Zvârlind în a mea barcă talaz după talaz?

Isus Hristos e Acela! El părăsit-a cerul,
Venind ca să se nască în lumea de dureri.
El e Acel ce poate, povara să-ți primească
Și-n suflet să aștearnă eterne primăveri.

Tu nu mai ești azi singur vâslind în a ta barcă,
Luptând cu valul care lovește neîncetat.
E Dumnezeu ce poate la țărm să te conducă,
De astăzi auzi glasul, ce tainic te-a chemat. .

Când noaptea va dispare și zorii dimineții
Aduce-vor lumina în tainic nepătruns,
Uita-vei suferința pe marea-nvolburată
Și-n orice întrebare afla-vei un răspuns.

Dar până atunci creștine, luptând pe marea vieții,
În noaptea-ntunecată în valuri de vei sta,
Fii credincios, statornic, știind că -n orice clipă
La cârma vieții tale, există Cineva!
Amin!