"Doctrinism" versus Creştinism

   Caspar Zacher tremura de frică în timp ce era adus în sala de Judecată în lanţuri. Aruncă o privire în sală, căutând feţe prietenoase, dar nu văzu niciuna. În schimb, îi zări pe câţiva dintre duşmanii lui - cetăţeni cu care avusese dispute. Caspar examină cu disperare faţa judecătorului pentru a găsi ceva semne de milă, dar nu-l întâmpină decât o faţă încruntată. Caspar era convins că îl aştepta sentinţa cu moartea.

   Era în anul 1562. Întâmplarea a avut loc în oraşul Waiblingen în sud-vestul Germaniei. Caspar a fost acuzat de erezie. Scenariul era unul care se petrecuse de nenumărate ori în Europa de mai bine de o mie de ani. Cele mai multe cazuri de erezie fuseseră judecate de autorităţile romano-catolice. Cu toate acestea, autorităţile care-l judecau pe Caspar erau luterane. Vremurile se schimbaseră, dar natura creştinismului, nu.

   Caspar se stăpânea cu greu din tremurat când îi sosi rândul să stea în faţa judecătorului. Au fost citate acuzaţiile. Era acuzat de erezie - în special de apartenenţa la o grupare cunoscută ca anabaptişti. Când i s-a cerut să-şi formuleze apărarea, Caspar a negat cu tărie acuzaţia.

   - Sunt un bun luteran, a protestat Caspar. Nu am avut nimic de-a face cu oamenii respingători!

   Acuzarea şi-a prezentat apoi cazul împotriva lui Caspar. Unul câte unul, numeroşi orăşeni au depus mărturie împotriva lui. Câţiva oameni l-au descris ca fiind un om invidios, întotdeauna poftind lucrurile altora. Aproape toţi martorii au adeverit faptul că acesta era extrem de certăreţ, intra în mod frecvent în dispute şi lupte cu alţii. Au menţionat că a fost auzit de mai multe ori înjurând şi blestemând public. Câţiva au mărturisit că aproape întotdeauna avea un cuţit sau o sabie cu el când ieşea din casă. Întregul oraş îl ura.

   Când martorii au terminat, Caspar era convins că va fi găsit vinovat. Ştia că nu poate nega adevărul spus de martori. Privind ţintă în ochii lui Caspar, judecatorul şi-a dres vocea şi a început să vorbească:

   - După audierea dovezilor prezentate de martorii acuzarii, acest tribunal îl găseşte pe inculpatul Caspar Zacher...

   Caspar înghiţi în sec, temându-se să audă următorul cuvânt al judecătorului.

   - ... nevinovat.

   Lui Caspar nu-i venea să creada.

   Judecătorul a continuat, explicând decizia:

   - Toţi martorii au susţinut că eşti un om invidios şi certăreţ. Înjuri frecvent în public şi ieşi în oraş purtând arme. Eşti un om cu totul dezagreabil, urât pe bună dreptate de ceilalţi orăşeni. Dar, din fericire, este evident că tu nu eşti unul dintre acei eretici respingători, anabaptişti. Tu duci o viaţă opusă cu a lor. Ei nu te-ar primi vreodată în mijlocul lor. Prin urmare, eşti aşa cum spui, un creştin obişnuit.

   A fost o zi fericită pentru Caspar Zacher, dar una neagră pentru creştinism. Un om a fost achitat de erezie deoarece trăia o viaţă lipsita de evlavie.

   Ce se întâmplase cu Biserica pe care a înteimeiat-o Hristos, încât o viaţă sfântă a fost asociată cu erezia, iar o viaţă lumească a fost considerată creştinism normal?

   Într-adevăr, se întâmplaseră foarte multe cu Biserica lui Hristos - şi anume cu acei creştini practicanţi care formau Trupul lui Hristos. Ceea ce s-a întâmplat poate fi rezumat în câteva cuvinte astfel:

   CREŞTINISMUL A DEVENIT "DOCTRINISM".