Aceasta e Porunca Mea
Autor: Mihalca Inuţ
Album: Râurii de apă vie
Categorie: Trezire si veghere
Când m-a chemat Isus pe nume- Mântuitorul meu iubit-
Să vin din lumea cu păcate, ca să trăiesc mai fericit,
Am plâns cu lacrimi de durere pentru viața cu păcate,
Iar El mi-a zis duios și dulce: "Ți le-am iertat, Inuț, pe toate."

Și, fericit primind Cuvântul, am făcut pași spre nemurire,
Am căutat să știu Cuvântul, ce a venit din fericire;
Și am aflat că pe Golgota, în grele chinuri pe Calvar,
A fost bătut Isus pe crucea, ce-a fost și Jertfă, și Altar.

Dar vestea bună pentru toți, cei care auziți Cuvântul,
E c-a-nviat dintre cei morți și El a părăsit mormântul.
E Viu și veșnic, Domn în slavă, triumfător asupra sorții,
Căci, prin Jertfirea din Golgota, a-nvins Isus puterea morții.

Aceasta e porunca Mea, a zis Isus Hristos în Carte,
"Să vă iubiți cu toți așa, cum v-am iubit Eu: pân` la moarte!
Și de veți face-așa ca Mine, să îi iubiți chiar pe vrăjmași,
Vor ști cu toți de pretutindeni că voi sunteți ai Mei urmași.

Iar celui ce veghează-n taină, așa cum Eu am poruncit,
Luptându-se o viață-ntreagă ca să trăiască mântuit,
Voi răsplăti la fiecare: comoara Mea e sus, în cer,
Unde veți fi o veșnicie și unde lacrimile pier.

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/131189/aceasta-e-porunca-mea