La poarta Împărăţiei

Iar urcă un suflet sus, la cer
Lăsând în urmă jale
Căci toţi îl plâng c-a fost om bun
Şi-a dat la cel ce n-are...

Ajunge sus... la Împărăţie
Şi bate cât mai tare...
Dar nimeni poarta nu-i deschide
Căci n-a primit iertare.

El n-a făcut un legământ
Cu cel ce S-a jertfit;
A fostb om bun, dar ce folos,
Căci nu e mântuit.

Aşa cum sta, descumpănit,
Aude o cântare...
Si poarta larg cum s-a deschis
Pentru un oarecare...

Dar ce-a făcut acest sărac?
Îl roade o întrebare...
Căci eu, i-am dat din pâinea mea
Atunci când i-a fost foame...

Dar brusc, se vede luat de braţ
Şi dus la altă poartă...
Când intră, vede un foc înalt
Şi simte ce-l aşteaptă...

După o vreme, vrea să bea
Căci arşiţa e mare...
Dar nimeni apă nu îi dă
Şi asta, rau îl doare...

El vede peste acel hotar
O apă curgătoare ...
Şi-acel sărac cum bea din ea,
Cu o sete arzătoare...

Ar vrea un strop să i se dea
Pe buzele crăpate...
Dar focul e răsplata sa
Iar apa, e departe...

Se uită iarăşi peste gard
Văzând în depărtare,
Pe-acel sărac ce e purtat,
De fraţi, din adunare.

El, a trecut pe lângă ei
Când sta jos, pe pământ...
Dar la chemare n-a răspuns
Şi-acum, se îneacă în plâns...

Ar vrea, să poată să le spună
Acelora ca el
Să facă legământ cu Domnul
Căci altfel, plâng la fel...