Steaua din Betleem
În anul 125 învăţatul german P. Schnabel, a descifrat documentele cuneiforme neo-babiloniene care aparţineau unei şcoli celebre antice - Şcoala de Astrologie din Sippar în Babilon. În seriile nesfârşite de date şi observaţii obişnuite a dat şi peste o notă în legătură cu poziţia planetelor în constelaţia Peştelui. Jupiter şi Saturn sunt observate cu atenţie pe o perioadă de cinci luni socotind după calendarul nostru; era anul 7 în.Hr.
Arheologii şi istoricii au datoria de a reconstitui cu ajutorul monumentelor şi documentelor, al descoperirilor şi fragmentelor scrise izolat, imaginea unei lumi trecute. Pentru astronomul modern este însă mai simplu deoarece el poate întoarce ceasul cosmic înapoi la orice moment. În planetarismul său el poate reconstitui cu exactitate, aspectul cerului înstelat de acum câteva mii de ani, pentru orice an, orice lună sau orice zi. Poziţia stelelor poate fi deci calculată cu precizie chiar şi pentru timpurile de mult apuse.
În anul 7 î.Hr., Jupiter şi Saturn s-au întâlnit într-adevăr în constelaţia Peştelui şi dupa observaţia lui Kepler s-au întâlnit de trei ori. Calculele matematice au stabilit mai târziu că această întreită conjuncţie a fost clar vizibilă în special în regiunea mediteraneană. Perioada acestei întâlniri planetare este redată în sistemul de date al calculeleor astronomice moderne cam aşa:
Spre sfârşitl lunii februarie în anul 7 în.Hr., cele două planete au început să se apropie. Jupiter a ieşit din constelaţia Peştelui. Fiindcă în acel moment, soarele se găsea şi el în acelaşi loc lumina sa acoperea constelaţia Peştelui. La 12 aprilie ambele planete s-au ridicat heliacal în constelaţia Peştelui, cu o diferenţă de 8 grade longitudine. "Heliacul" sau "Răsăritul" este cuvântul folosit de astronomi pentru a indica prima înălţare a unei stele vizibile în zorii zilei.
Pe data de 29 mai vizibilă pentru două ore pe cerul dimineţii, prima întâlnire a avut loc la al 21-lea grad al constelaţiei Peştelui, cu zero grade longitudine şi 0,98 grade latitudine. A doua conjuncţie a avut loc în ziua de 3 octombrie la al 18-lea grad al constelaţiei Peştelui.
Pe data de 4 decembrie, Jupiter şi Saturn s-au întâlnit pentru a treia oară şi ultima oară, de data aceasta la al 16-lea grad al constelaţiei Peştelui. În anul 6 în. Hr., la sfârsitul lunii ianuarie, Jupiter a ieşit din constelaţia Pestelui, intrând în constelaţia Berbecului.
"I-am văzut steaua în Răsărit"
(- aşa au spus magii!). Traducerea este însă incorectă, deoarece cuvintele ÎN RĂSĂRIT sunt în original EN TE ANATOLE - la singular în greceşte, iar în altă parte ANATOLAI - la plural în greceşte.
Forma singularului ANATOLE are o anumită seminificaţie astronomică, implicând observarea înălţării stelei în zori, aşa numita înălţare heliacală. Luther însă nu putea ştii acest lucru!
Dacă EN TE ANATOLE ar fi tradus exact, atunci versetul din Matei 2.2, ar suna astfel: "I-am văzut steaua apărând în zorii zilei". Această traducere ar corespunde întocmai adevărurilor astronomice.
Dar de ce a avut loc expediţia celor trei magi în Palestina, când, după câte se ştie, ei puteau urmări fenomenul la fel de bine şi din Babilon? Cercetătorii cerului din răsărit au acordat, ca astrologi, fiecărei stele o anumită semnificaţie. Conform învăţăturilor haldeilor, constelaţia Peştelui era semnul Apusului, al ţărilor mediteraneene iar tradiţia evreiască o socotea semnul lui Israel, semnul lui Mesia. Constelaţia Peştelui se găsea la sfârşitul drumului parcurs de soare şi la începutul unui drum nou. Ce a putut fi mai firesc decât ca ei să vadă în aceasta semnul sfârşitului unei epoci vechi şi începutul unei ere noi!