Se va răci
Autor: Sorinella P.
Album: fara album
Categorie: Diverse
Dragostea multora se va răci
Iubirea de frați se va ofili,
Știm că în timpurile din urmă
Mulți se vor îndepărta de turmă.
Vor alerga după dumnezei străini
Și vor fi chiar de multă ură plini,
Nu își vor mai iubi aproapele
Ci mereu îi vor întoarce spatele.
Oare aceasta Domnul Isus vrea
Ca să batem cu dureroasa nuia?
Sau să ne bucurăm cu frații
Și să plângem cu lepădații.
Schimbă-te până nu e prea târziu
Ca nu cumva să plângi într-un pustiu,
Învață să trăiești în dragostea dintâi
Și în ea tot mereu să rămâi.
Căci Isus e iubirea adevărată
Dragostea cerului minunată,
Nu te mai juca de-a pocăința
Ci pentru Isus, dă-ți silința.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/131223/se-va-raci