Privesc ades la tine iubitul meu amic
Şi-ţi văd îngrijorarea şi chipul obosit
În ochii tăi se scaldă o lacrimă târzie
Când gânduri te frământă cu ce va fi să fie
Iar tu eşti tot mai singur...de soartă părăsit...

Privirea ta pierdută parcă-ar căuta ceva
Şi poartă-n ea un dor ce tu nu-l înţelegi
Dar simţi un gol imens...un gol ce te-nfioară
Când inima tânjeşte şi vise te-nfăşoară
Şi-ai vrea s-ajungi la stele în pumn să le culegi...

Şi ceri răspunsuri multe la mii de întrebări...
E bine? Nu e bine? Ce-i viaţa? Ce-i iubirea?
Şi tu nu ştii sau poate nu vrei să înţelegi
Că toată-nţelepciunea şi calea lumii-ntregi
E în Cuvântul Celui ce are nemurirea!

Privesc din nou la tine şi-mi pare-aşa de rău
Că încă n-ai putere să te dezlegi de fire...
Apucă mâna mea ce o întind cu drag
Să trecem împreună al anilor şirag
Încătuşaţi în pace, credinţă şi iubire!

Vulcan-19-10-2014
Mary