Nu demult am avut o discuţie cu cineva care imi spunea că nu este mulţumit de felul în care merg lucrurile din punct de vedere spiritual în biserica de care aparţine şi-l acuza pe pastor că n-a  adus pe nimeni la pocăinţă de câţiva ani. Dacă aş avea miopie spirituală atunci aş fi întru totul de-acord cu persoana aceasta dar pentru că din când în când Dumnezeu are grijă să-mi mai dea cu alifie pe la ochi, unele probleme  oftalmologice de natură spirituală au dispărut şi acum văd  mai desluşit  în jur şi înţeleg un pic mai diferit lucrurile(desigur că exită loc pentru mai bine şi pentru mai mult). Astfel se face că în urma discuţiei mai sus menţionată şi în urma unor evenimente  mai puţin plăcute de care am avut parte, am rămas cu gust amar şi am extras  o concluzie: niciodată o biserică, o comunitate sau o naţiune  nu va avea parte de trezire spirituală autentică atât timp cât avem aceste aşteptări de la liderii spirituali ai bisericii şi ne punem nădejdea în ei. Dacă vom continua să facem asta  atunci să ne pregătim  sufleteşte ca să încasăm cu vârf şi îndesat  doze maxime şi repetate de dezamăgire. Personal, am decis să nu mai am aşteptări de la oameni ci doar de la Dumnezeu. Faptul ca Dumnezeu alege oameni prin care să lucreze este altceva, dar aşteptările trebuie să le avem de la El.

        Obişnuim să-i acuzăm  pe liderii noştri că nu se pricep să atragă oamenii la biserică şi că din cauza lor merg lucrurile prost. Nimic mai eronat decât asta. Scriptura spune  în Faptele apostolilor 2:47  că, , ... Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi ”  iar în altă parte spune că, , Biserica se bucura de pace... , se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului, şi cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea” (Fapte 9:31). Aici este enorma, uriaşa, colosala diferenţă. Cine înmulţeşte biserica? Pastorii, liderii, preoţii? Dacă în zilele noastre domneşte apatia spirituală, somnolenţa spirituală, răceala şi orice altceva decât clocotul spiritual atunci de aici nu se poate extrage decât o singură concluzie: biserica este golită de uleiul sfânt. Biserica întreagă are nevoie stringentă de plinătatea  Duhului Sfânt. Suntem  vase goale, începând de la mine şi până la cea mai înaltă persoană pe scară ierarhică a autorităţii bisericeşti, indiferent de culoarea religioasă. Nu ne-am mai făcut plinul de vreo 30 de ani încoace. Respirăm din inerţie precum cei leşinaţi fizic şi ne hrănim cu istorie povestind cu nostalgie despre dragostea frăţească din timpul prigoanei comuniste. Cam cu atât am mai rămas. Ne mulţumim cu periculoasa mediocritate şi chiar ne place în starea asta. Ca biserica să crească numeric şi calitativ şi ca Duhul Sfânt să lucreze  nestingherit şi la cote maxime fără a fi întristat sau stins avem nevoie de un ingredient  foarte important şi indispensabil unei vieţi de credinţă autentică: frica sfântă de Dumnezeu: „[... ]Biserica... umbla  în frica Domnului; ... ” (Fapte 9:31). Din aceasta derivă toate celelalte  ingrediente necesare  bisericii ca să fie îmbibată în uleiul Duhului Sfânt. Unde nu e teamă de Dumnezeu nu este nici ruşine de oameni. Acestea două merg mână-n mână şi nu pot fi disociate. Amintiţi-vă de judecătorul nedrept din Luca 18:4 care zice, , [... ] Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez... ”. Iată o pârghie foarte la îndemână ca să ne verificăm şi să vedem, pe o scară de la 1 la 10, la ce nivel se află în noi teama de Domnul; funcţie de câtă ruşine de oameni avem când săvârşim unele fapte.

                Biserica este compusă din indivizi, prin urmare, eu şi tu formăm biserica. Aşadar, dacă starea spirituală a bisericii nu este aşa  cum o vrea Dumnezeu este din cauza mea, a noastră ca indivizi. Scriptura nu zice că liderii bisericii umblau în frica Domnului ci biserica toată, întreg trupul, toate mădularele trupului umblau în frica Domnului. În opinia mea acesta este punctul de pornire pentru ca Dumnezeu să declanşeze o trezire spirituală. Mai departe Duhul lui Dumnezeu face lucrarea de înmulţire, nu oamenii. Şi când Duhul Sfânt înmulţeşte atunci El adaugă doar mântuiţi de calitate. Am văzut de atâta amar de vreme că oridecîteori oamenii încearcă  să atragă alţi oameni, ori nu reuşesc, ori, dacă totuşi le iese planul, reuşesc să mai ocupe câteva scaune goale adăugand câteva suflete ruginite, dar cosmetizate bine, bisericii aflată deja în comă. Mă refer aici la starea generală a bisericii lui Hristos, nu la rămăşiţa aceea pe care Şi-o păstrează Atotputernicul ca mărturie sfântă indiferent de vremuri şi împrejurări.

                Schimbarea în bine poate avea loc şi o doreşte şi Dumnezeu pentru că El spune, , [... ] caut  un om care să stea în spărtură. „ Omul acela pot fi eu dar deopotrivă poţi fi şi tu. Eu am început deja să cer Duhului Sfânt să invadeze biserica din România şi cred cu tărie că pe măsură ce mă voi pocăi şi ne vom pocăi înaintea lui Dumnezeu acest lucru se va întâmpla. Îmi doresc din toată inima ca Duhul lui Dumnezeu să preia controlul total al bisericii. În prezent şi oamenii controlează biserica într-o oarecare măsură dar Dumnezeu vrea control TOTAL. Când omul lucrează peste Dumnezeu atunci rezultatul nu poate fi decât unul singur: dezastru spiritual. Te chem pentru binele  sufletesc al naţiunii noastre să stai şi tu cu mine în spărtură. Dumnezeu zice, , caut un om”  dar dacă am fi doi oameni ar fi cu atât mai bine. În vremea lui Eli când fiii lui, Hofni şi Fineas, erau preoţi la templu Israelul se afla într-o situaţie spirituală similară cu cea de care avem parte noi astăzi. Dar totuşi schimbarea în bine a avut loc la un moment dat şi totul a pornit de la rugăciunea sinceră a unei evreice care îşi vărsa sufletul înaintea Domnului. Dumnezeu a ascultat-o pe Ana, ea şi-a ţinut promisiunea şi pentru că Dumnezeu, la acea vreme, nu găsise  un adult cu inimă curată şi pură, l-a ridicat pe Samuel, un copil pe care l-a format şi l-a folosit pentru a readuce la viaţă poporul ales  şi, , tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului „ (1 Samuel 3:20). Nu ştiu cine este şi unde este acel Samuel contemporan nouă  pe care Dumnezeu îl va folosi pentru a-Şi face lucrarea; asta e problema Lui nu a mea. Treaba mea ca mădular al lui Hristos este să cinstesc Sfânta Treime prin trăirea mea şi să mă rog să ne scoată din amorţeala  în care ne aflăm. Şi pentru că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit chem la rugăciune pe toţi acei neprihăniţi care nu şi-au plecat genunchiul în faţa Astarteelor contemporane şi să ceară  o revărsare abundentă a Duhului lui Dumnezeu peste biserica din România. Pentru ca aceasta să se întâmple să ne pocăim dar  şi să ne întoarcem la Dumnezeu pentru ca să ni se şteargă păcatele ca să vină de la Domnul vremuri de înviorare [... ]. ( Faptele apostolilor 3:19). Amin.