Sanie cu zurgălăi
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Două vise-am pus în frâie
Pentru sania Nădejdii,
Ea departe să mă ție
De la serbede primejdii.

Trecând iarna în cristale,
Fulguirile-nghețate,
Adiindu-ne pe Cale
Mai departe, mai departe.

De la care și căruțuri
Scârțâinde de tristețe,
Printre clopoței de țurțuri
Vom fugi de bătrânețe.

Ca o boare ne vom duce
Peste plaiurile-n gheață
Din răscruce în răscruce,
Din chindii în dimineață.

Mi-oi goni iar armăsarii
Cu potcoavele de doruri
Că vom trece peste zare
Lăsând urmele pe zboruri.

Înălțați pe curcubeie
Cu-arcuirile aprinse
Pârtie-n Calea Lactee
Vom tăia prin stele ninse.

Ca și gânduri în lumine
N-om opri o clipă mersul
Tot ne-om duce ca creștinii
Colindând tot Universul.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/131554/sanie-cu-zurgalai