Noaptea Sfântă
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Nașterea Mântuitorului
S-a născut la iesle-n paie, Domnul Sfânt, Isus Iubit,
Loc de poposire însă, oamenii nu I-au găsit.
Staulul I-a fost căsuţa, patul unic, iesle-n fân,
Regele Iubirii, Viaţa, e şi azi Păstorul Bun.

Să-nălţăm cu mulţumire, rugăciuni îngenunchind,
S-a născut un Prunc în iesle, bucurie aducând.
Sus în cer e armonie, magii Îi aduc în dar
Aur, smirnă şi tămâie, Domnu-i Bun, ce mare har!

Te aşteaptă azi la iesle, vino azi cu darul tău,
Bucură-te şi te-nchină şi predă-te-n braţul Său.
Vino cu păstori degrabă şi adu colindul tău...
Pruncului Iubit, Mesia, Fiul Sfânt din Dumnezeu.

Să-mpletim cu bucurie rugăciuni neîncetat,
Domnului recunoştinţă, de Crăciun S-a întrupat.
Cântă cerul şi pământul, să cântăm cu toţii-n cor,
S-a născut Mântuitorul, Domn, Stăpân şi Creator!


Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/131581/noaptea-sfanta