Uitate gânduri iarăşi te-nfioară
şi dureros te arcuieşti în pat.
Trăirile-ţi fac inima să doară
iar sufletul adânc ţi-e-mpovărat.

Ai aşteptat ca praful să se-aştearnă
pe vorbele rostite fără rost,
pe faptele ascunse de lumină...
dar ai uitat că ele cer un cost.

La ce te-ajută să te dai drept altul:
un sfânt, un înger coborât de sus?
Cel ce cuprinde-n Sine şi înaltul
nu vede că te-ndrepţi înspre apus?

Nu vede că mândria te îndeamnă
să-i minţi mârşav pe fraţii tăi de corp?
Te-arăţi pios dar asta nu înseamnă
că nu plăteşti de ce ai strâns în snop.

Şi-acuma gemi fără de alinare
şi nu găseşti odihnă-n aşternut.
Un licărit în ochii tăi apare
iar gemetele zgomotos se-ascut


ca-ntr-un torent de ape-nvolburate
ce vrea să te înghită-n spuma lui
şi istovit de-atâta luptă-n noapte
te laşi cu totul moale-n valul lui.

Dar când te crezi fără de vreo scăpare,
o mână fermă te cuprinde strâns
şi-ndată simţi o dulce mângăiere
iar gemetele tainic ţi s-au stins.

Mâna divină ca pe pat te ţine
iar tu de grabă te şi linişteşti.
Boabe de rouă îţi lucesc în gene
şi-n plâns sfâşietor te pocăieşti.

Mâna care te ţine iubitoare
te leagănă să dormi netulburat
şi ochii ţi-i închide-n odihnire
iar tu te laşi în vis de ea purtat.


Galaţi,
Cristina Magdalena Frâncu